Ruminația mea insomniacă e aceea că ajung acasă și tu mă chemi ca să dorm. Somnul are chip și are numele unui vis. Mă trezesc adormit în brațele acestui chip frumos al somnului ce are un nume al său. Dintr-o dată-s liniștit, narcotizat cu-o anume lentoare de căldura brațelor somnului al cărui chip nu-l văd, dar al cărui nume îl cunosc.
Mă vrea! Mă va chema așa cum mă cheamă: dor.
Nume de colină domoală, nume de mușețel, de șervețel, floare rară de pus la rever. Licoare de absorbit în mine prin piele. Te epidermă. Te numesc. Mi te alipesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu