Eu învăț privind. Văd răni și măști, văd rigidități defensive și (mai rar) văd deschidere; altfel, văd multă încuiere în sine - aflat în lume, încuiat în sine. Văd oameni, prizonieri în baloane de săpun, suflate de vânt de colo-colo, suflate de dumnezeul bulelor de săpun.
Închisori personale. Intangibili, ne purtăm frumusețea ca pe o insultă, ca pe un blestem de care suntem mândri. Grija noastră primă este să nu împărtășim, să nu ne lăsăm văzuți, cunoscuți, dezvăluiți. Să ne apărăm cu destoinicie secretele deșarte în jurul cărora ne-am edificat.
***
Doliul, care nu mai e o trecere necesară, ci s-a făcut o stație permanentă, o vatră în care te așezi, te muți, îți faci cămin în doliu. Îți faci din doliu un scop.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu