Nu-i cale să te ridici în timpul căderii. E absurd! Cât ești al căderii, tăind aerul cu mișcări dezordonate, căderea își face mendrele cu tine, te întoarce pe toate fețele - plăcute ochiului și sufletului sau nu. Până să simți izbitura de fundul hăului, trec secunde bune, lungi, grele. Abia după aceea, ajuns cât de jos posibil, te poți ridica și scutura de praf. Dacă a mai rămas ceva din tine.
Acum, pot să mă ridic & să scutur de praf ce-a mai rămas din mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu