Tristețea unui caiet ale cărui file-s pe terminate. Închide în el niște zdrențe de trăiri, imprecis cuprinse în niște texte. Din lene. Lenea mea nu-i doar plăcerea nemișcării; e și o ușoară catatonie, e un fel de afazie, abulie, e teama de acționa. Lenea e relația mea cu lumea. Cu toate că mă înșel flagrant, prin lene arăt ce are sens pentru mine și ce nu.
***
Ar fi nevoie ca, la răstimpuri, oamenii să se simtă asurziți de propria voce. Aș vrea să văd mai mulți oameni dezgustați să se mai audă pe sine vorbind. Disprețuindu-și sonoritatea glasului.
Scriu cele de mai sus cu mintea (și cu urechea) la țipetele doljene (și n-o zic din șovinism) ale celei ce locuiește în apartamentul de dincolo de zidul ăsta. Parioarea pe meciuri de fotbal. Muierea fără chip, gumoasa! Carne adunată pe scheletul unei voci imposibile; o văcăriță de vaci sterpe, costelive și băligoase. Îi simt parfumul de baligă prin zid!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu