Gelozii, neputința de a-nțelege, neputința de a vedea sub nas, dar probând o vedere ageră asupra depărtărilor - în preajma cărora nici măcar n-am ajuns vreodată.
Zeci de ani, așternuți în straturi de câte un an, o lună, o oră. Ori: mai mulți ani, împachetați, scurși în vrac, fără trăsături aparte, fără urme; numai epocile în care suferim lasă urme.
Sunt părți din mine rămase zălog timpului, suferinței, nedumeririi, dar și unor clipe de-o neverosimilă fericire.
Muzica m-a făcut atât de fericit! Cocoțat pe coama dealului, cu orașul la picioarele mele, o mână de oameni iubiți, ne eram alături pentru a priveghea o tinerețe fugitivă ce trebuia prinsă din urmă, posedată, trăită grabnic și nesăbuit.
Nu e nimic de înțeles din vremea aceea, e pură trăire în buza pădurii - îndurând foame, mizerie, răcoare, lipsuri. Nimic de explicat sau de justificat. Totul trebuia să se întâmple exact așa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu