Senzație de Ineu. Dar duminicile, de felul lor, erau dintodeauna Ineu! Încremenire păstoasă, nimic. Nimic este și agitația Timișoarei, însă larma face orașul ăsta mai tolerabil în lunile în care-i plăcut să-l locuiești. Vara, de exemplu. Promenada deșartă, neîntreruptă, morganele cărnoase, dorul în urma lor. Liniștea e bună în doze măsurate șpițerește. Altfel, devine asurzitoare. Lunea te trezești încleiat în ea.
Duminica este un Ineu de nemișcare, plină de șoaptele unor promisiuni neînțelese.
3 comentarii:
Am fost în Ineu, am locuit în Timișoara, dar parcă nicăieri nu erau duminicile mai pustii și mai încremenite decât în Franța, când studenta de mine dornică de cunoaștere se plimba prin oraș și toate magazinele erau închise, străzile părăsite, oamenii ascunși cine știe pe unde, în somnul de amiază sau în propriile gânduri, iar dorul de casă urla în mine...
Globe Trotter, deci? Presupun ca in Franta undeva mai ferit, mai linistit, nu? Nu la Paris sau Lyon.
La Angers. :)
Trimiteți un comentariu