This Goes to Liam

My name is Jeg. Jeguăr

GHIŢĂ SEBASTIAN – Bă,  zi ce vrei tu să-ţi cânte! Ce vrei tu. Suntem cu Fane, cu Mariana (n.n. – muzicieni), cântă ce vrei tu acum! Deci, zi. Gândeşte-te la o melodie, care vrei tu. 

DAN BESCIU – Marea albastră.

GHIŢĂ SEBASTIAN – Deci, fii atent! Pune-mă pe speaker! Pentru cel mai bun prieten al meu – Marea albastră – care vreau să-i zic La mulţi ani! 

(Gândul)

Cartiere-dormitor

"Cât despre suburbii, atât de sinistre și de singuratice - toți cei pe care-i știusem eu că se mutaseră în suburbii își dăduseră duhul. Asemenea locuri nu erau scăldate în fluxul vieții. Nu putea exista decât un singur țel al retragerii în aceste catacombe: acela de a te prăsi și apoi de a te veșteji." 

Henry Miller - Plexus

De modă

"Deci acesta era omul aparținând altei epoci, pe care prietenii mei îl etichetaseră drept "demodat". Da, era demodat să manifești atâta naivă nedumerire cu privire la niște simple cuvinte."  

Henry Miller - Plexus, Polirom, 2010, trad. Antoaneta Ralian

Cioran „mongolul” - 20 de ani

Nu am cunoștință să se fi organizat ceva de amploare la noi, cu caracter comemorativ, odată cu împlinirea celor 20 de ani de la moartea lui E.M. Cioran (20 iunie 1995). Am fost timp de 20 de ani contemporan cu Cioran și, mare parte din acest răstimp, nici măcar nu o știusem... Chiar și amănuntul ăsta face parte din destinul asumat al scriitorului. Subiectul era tabu în familiile românești, cel mai adesea docile regimului. Am recuperat, totuși, mai târziu, întâlnindu-l în cărțile sale.

Cioran, rue de l'Odéon, 1982 - Marion Kalter

Cioran, în afară de a-i fi pomenit cu ingrată „sfințenie” numele, în tripleta obligatorie - Cioran, Ionesco, Eliade -, alături de Brâncuși, nu va fi niciodată cu adevărat prețuit, stimat, în România. Semidocții universitari sau sfertodocții politicieni, în limitarea lor, ori nu-l cunosc defel ori nu-i iartă derapajele antinaționale. În schimb, legionarismul și hitlerismul manifeste, de tinerețe, îi sunt iertate la unison, și de admiratori, și de sfertodocții autohtoni care-l pun, comod, la index. E mai digerabil pentru unii să fi fost antisemit decât antiromân. Până la urmă, Cioran nu și-a urât neamul (mai mult decât pe sine). L-a privit cu inimă critică, așa cum numai cineva care iubește vicios o poate face.

În fond, de ce să nu i le ierți? Are vreun sens să pedepsești niște cărți splendid alcătuite și o gândire răscolitoare (fie că o împărtășim sau nu) doar pentru că autorul lor a cunoscut rătăciri inexplicabile în vremuri tulburi, interbelice?

Vivre, c'est pouvoir s'indigner. Le sage est un homme qui ne s'indigne plus. C'est pourquoi il n'est pas au dessous, mais à côté de la vie. (Cahiers, Gallimard, 1997)

Aș considera că iertarea este chiar obligatorie. Ca igienă mentală. A-i înțelege rătăcirile politice, însă, e cu adevărat partea dificilă a relației noastre cu Cioran.

À vingt ans, je n'avais en tête que l'extermination des vieux; je persiste à la croire urgente mais j'y ajouterais maintenant celle des jeunes; avec l'âge on a une vision plus complète des choses. (Cahiers)

Până atunci, până la înțelegere , vor mai fi botezate străzi cu numele mucegăite, dar sacre, ale lui Alecsandri, Porumbescu, Bălcescu et comp. Istoria „oficială”. Strada Emil Cioran va fi expediată în cartierele anonime de blocuri. Cu marii noștri contemporani, lucrurile încă nu-s pe deplin lămurite. Coana Chirița e mult mai ușor de citit și de urmărit la teatrul de revistă, decât să începi, să înțelegi și să termini fascinat Ispita de a exista sau Despre neajunsul de a te fi născut.

Cioran către F. Mauriac:

La douce médiocrité des Evangile - vous me reprochez a juste titre un tel propos. Cependant un fils de pope peut il en tenir d'autres? Dès que j'ai commencé à me définir, je l'ai fait par réaction contre les vérités de mon père, contre le christianisme. A cette raison extérieure s'en ajoute une autre, intime : mon inaptitude à comprendre le Christ, je dirai même de  l'imaginer. Dieu,  en revanche, n'a jamais cessé de me hanter et de me torturer; les souffrances qu'il m a infligées sont l'honneur de mes jours, un désastre inespéré, un enfer qui me rachète à mes yeux. (Adevărul)

Vecinătăți nealese

Vecinii ies să gâfâie în răcoarea serii, ies și vorbesc tare unii cu alții, ca-ntre vecini, nu? iar vorbele lor lipicioase, surde, neînțelese, se cațără pe crusta pereților exteriori până pe sub geamurile mele obosite, de unde, cu o agilitate neduminicală, sar și mi se agață cleios de bietele timpane iritate. 

În sfânta-zi-de-duminică mă gândesc la mâine nu ca la speranța unei noi zile, ci ca la reîntoarcerea chinuită în miezul unor relații nefiresc de toxice pentru un mediu ce, în fapt, nu este (decât în închipuirea unora) un câmp de bătălie.

Port dialoguri epuizante în cap (de fapt, un monolog întrerupt, o pledoarie) cu persoanele care (mi se pare, nu mai știu) mă contestă. Dialoguri cu mine însumi. Multe nu se vor consuma nicicând în realitate.

Soarele se topește în ploaie și, astfel, se plouă pe sine peste noi: apă opărită ce ne stoarce de apă. Aerul gros și umed ce suge apa trupurilor. Topește totul. Dușuri fără ploaie, cu propria apă.

Moartea de teamă

Dacă nu ne-ar fi teamă de moarte, nici religia sau ideologiile de orice fel, nici măcar simpla curiozitate, nu ar putea face nimic din cei mai mulți dintre noi.

Minima noastră izbândă asupra acestei temeri fundamentale e aceea de a o tranchiliza sub te miri ce acțiuni stupide, cum ar fi: cuceririle carieristice, "distracția" epuizantă sau sinuciderea.

Să combați teama de moarte prin metoda sinuciderii - asta da întâmpinare filosofică a vieții! Um nichts in der Welt.

Dealectric 2015, ediția a III-a

Dealectric, editia a III-a - 2015,

propusă pentru 15 ale lui august. 

Când: într-o sâmbătă. Unde: la locul faptei.
În funcție de răspunsurile de la invitați (participanți), nucleul de bază, o putem strămuta - plus, minus.
Numai să nu nu fie minus Celsius.

Premiul umorului involuntar

"Il n’y a rien de plus terrible pour un soldat déjà anonyme que de mourir inconnu".

Cette phrase de François Hollande, lors de son discours à l'occasion des cérémonies du 11 novembre dernier, est bien placée parmi les candidates à la citation politique de l'année.

(France-Soir)

Iluzia iubirii

"Mamele sănătoase înțeleg că, susținând dezvoltarea copilului, ele îi pregătesc drumul către independența fundamentală. Din nefericire, multe mame nu pot suporta, în mod inconștient, procesul treptat de separare a copilului din timpul dezvoltării, deoarece iubirea copilului este folosită pentru a susține propria senzație de vid a părintelui." 

David P. Celani - Iluzia iubirii, ed. Trei, trad. Adriana Daniela Bâlbă

Nu cumpărați și nu citiți Eleganța ariciului!

Nici măcar dacă o găsiți la reduceri, cu 5 lei! E o prostie sforăitoare, idelologică, franțuzească. Cred că am trântit pe blog un avertisment anterior despre această carte insultătoare, ale cărei pagini nu-s ținute laolaltă decât grație lipiciului și celor două coperți. Acum câțiva ani. Mai port încă, cu groază, pe papilele gustative ale minții, senzația de terci revoluționar de strânsură provocată de lectura romanului. O să regretați orele petrecute încercând să închideți ochii la imbecilitățile social-corecte, să ajungeți la & să treceți de mijlocul ei, vă avertizez!

Mai mult nu scriu, nu merită, ci îl las pe Sorin Lavric (România literară, nr. 22, 29 mai 2015) s-o facă, excepțional, în locul meu. E ca și când eu aș fi zis: 

„Ficțiunea e trasă de păr, de un nefiresc țipător, de parcă un cerb s-ar simți atras de o curcă. Dar la francezi, cerbii sunt egalii curcilor. În ciuda eforturilor de a aduce la același rang personaje fără afinitate lăuntrică, alăturarea celor trei - vestala cu chipiu de portăreasă, geniul cu fustiță și pensionarul cultivând bonsai -, are ceva dintr-o mezalianță căznită, croită din rațiuni care n-au legătură cu ideologia, ci cu ideologia egalitaristă. (...) Discrepanța dintre elogiul adus volumului (pe coperta a patra, de L'Express, Le Monde și Elle, n.m. CS) și conținutul lui e drastică.”

Imnul fluierat

Înainte ca fluierul de început al arbitrului să se facă auzit la finala Cupei Regelui, imnul Spaniei a fost fluierat și huiduit de catalanii prezenți pe stadion. Nimic grav pentru un liberal pur-sânge (ca mine), sacrilegiu pentru un conservator, însă. Ca atare, popularii iberici (conservatorii), au hotărât (din fericire, deocamdată numai între ei) că libertatea de expresie nu se întinde și asupra "simbolurilor naționale", așa nu se mai poate!

În același chip, vezi bine, libertatea de expresie e obligată să se smerească, împuținându-se, în fața religiei, a minorităților, a instituțiilor publice (parlament, președinte, monarhie, rege, armata pulii) și a altor categorii, din ce în ce mai numeroase, până când nu mai rămâne nimic din ea. Din excepție în excepție, către diluarea și pervertirea ideii de exprimare liberă!

Rămași oficial fără credință, cu Biserica despărțită de Stat (slavă Domnului!), sacralizăm, totuși, cu o veselie întârziată mintal aceste excrescențe ale democrației laice: instituțiile. Printre ele și "instituția" drapelului. De parcă drapelul nu ar fi bun de șters la cur, dacă ți se isprăvește hârtia igienică în adâncului codrului.