Supozitor

Felii de viață*

Pot recunoaște acum faptul că am de-a face cu o carte bine scrisă (și cu un autor pe care o să-l mai caut în rafturile librăriilor) în sentimentul de disconfort pe care lectura acelei cărți mi-l provoacă.
__________
*Anca Vieru, Felii de lămâie, Polirom, 2015

Lil'

C.S./04.2015

Undeva nu-n Timișoara

C.S./2015

DJ beat the toaca

Rezidenții români din cluburile electro ale Timișoarei sunt penibili! 

Cel puțin, acest notoriu anonim - Zefzeed din Pantheon, noaptea de 17.04, nu a făcut altceva, ore întregi, decât să potrivească, asemeni unui expert în ceremonii funebre, două piese și un beat, același, obositor până la leșin, lemnos, de toacă pascală. 

Unii ca ăsta sunt, hăt, departe de a simți muzica, ritmul, stilul. Au învățat, cu prețul unor litri de sudoare, în absența neîndoioasă a vocației, să pună beat peste beat și să mulgă conștiincioși cât mai mult beneficiu electoral din poziția lor centrală, la pupitru, dinaintea mulțimii stupide, plătitoare, setată pe distracție, chiar dacă muzica pute.

O lipsă acută de imaginație, compensată forțat cu tehnică și pompă de doi lei. Nici măcar cei mai delusional dintre participanți nu s-au prins, convinși, în hora sterilă a rezidentului. Dansezi pentru că ai plătit și-ți va părea și mai rău de banii dați în mahmureala de a doua zi. Nu dansezi, cum ar fi natural, pentru că te mișcă muzica. 

Provizorat*

"Tot drumul până aici simțise doar că este vară: o vară nouă, cu verdele greu, foșnitor. Aerul mângâietor, răcoros, al unui iunie întârziat, lumina pâlpâind aurie pe asfalt, petele galbene, roșii, albe ale florilor în tufișurile din preajma căsuțelor încă nedemolate și un oraș întreg grăbindu-se odată cu ea, controlând minutele la încheietura mâinii, îngreunând autobuzul, aplecându-l într-o parte. Fețe desprinse de trup, apărând ca și a ei, prin geamul tramvaielor, pe care cu regret le văzuse purtate mai departe, împreună cu viețile lor necunoscute."

___________________

*Gabriela Adameșteanu - Provizorat, ed. Polirom, ediția a III-a, 2013

Nu știu dacă vă era dor să citiți o care savuroasă! Nu „deșteaptă” cu tot dinadinsul, nu intelectualizantă, nu literatură frigidă, nu incontinență barocă. Nu experiment stilistic postmodern. Savoarea alunecării ușoare, dar nu frivole, a ochiului (minții) de la un cuvânt la altul. Savoarea unei rostuiri literare de nespus talent. Povestirea fără grabă, zăbovitoare, reîntoarcere fără teama repetiției, fragmentarea ce nu afectează curgerea lină a ochiului (minții) pe text. 

Cam multă istorie, totuși, la un moment dat. Boală românească veche. Marin Preda, Petru Popescu, Breban, Buzura, Petru Dumitriu etc. E drept, românii de rând pretindeau că „fac politică”, obișnuind să discute cu voce joasă, la o cafea sau la o bere în familie - din lașitate, din teama de represalii? - cu precădere evenimente (detalii picante) din trecutul istoric apropiat, de pe vremea „orânduirii burghezo-moșierești”. Asta ținea loc de opinie și atitudine civică. Nicidecum, însă, la dimensiunile și la nivelul atinse de Adameșteanu în romanul său. Aceeași impresie pe care o lasă și alți (mari) scriitori români, din diverse generații: că-i dă informația (erudiția) afară din casă. Că nu se știe dacă mai apuci să scrii/publici o altă carte, așadar: dă-i și folosește acum tot ce știi despre...

Harul Gabrielei Adameșteanu intervine salvator, diluând până la un prag destul de prielnic înțelegerii și suportabilității avalanșa de date și de personaje istorice autohtone. O colecție de politicieni de tip coate-goale apare în dialogurile dintre personajele cărții, niște neica nimeni, aflați în treabă, trecând pe lângă Istorie ca rața prin apă, dar nutrind convingerea că participă, că sunt luați în seamă: Iorga, Maniu, Antonescu, Pătrășcanu, Maurer, Zelea, Carol al II-lea, Ceaușescu. Am început de ceva timp să nu le mai port nici un respect. Niște pinguini din punct de vedere politic, care se credeau actori pe scena mare, dar ignorau (?) că scenariul și piesa erau scrise și jucate în altă parte.

Ați observat, poate, că occidentalii nu „fac politică” cu frenezia ce ne caracterizează pe noi. Mulți dintre ei evită elegant să încurajeze astfel de discuții la masă, în timpul ieșirilor în societate, la birou e chiar tabu. Culmea e că ei chiar ar avea despre ce vorbi, trăind în țări care decid soarta și direcția lumii. Însă ezită, din politețe, dintr-o viziune diferită asupra implicării. Noi nu avem nici o ezitare! Atâta că ceea ce socotim noi că-i politică (și ne dăm experți în domeniu) e numai jeg și lături. Sforării, tunuri, nepotism și mânării. Ideologic, nu ai ce vorbi, la un nivel savant, în România. Nu merită oboseala.

Cartea unei amânări, amânarea consumării unei iubiri, pudoarea lașă a unui tânăr aflat mereu la pânda unei cariere himerice și mutismul congenital al unei femei care nu se trăiește pe sine - puse într-un context forțat politic. Pe cât e Drumul egal al fiecărei zile de discretă cu trimiterile la trăsăturile alienante ale regimului comunist, pe atât de darnică e Adameșteanu cu aceste trimiteri în Provizorat.

Adevărații martiri

Adevărații martiri, martirii propriei singurătăți (unica religie trăită cu-o resemnare decentă și sinceră pe lumea asta), sunt cei care mor, ca vecina asta a noastră care, bătrână (dar nu muribundă), infirmă (dar nu cerșetoare), singură în toată casa, ia foc și arde mocnit, neștiută, timp în care alți oameni se gătesc, se îndreaptă spre biserici, ambalați ca ouăle de Paști în hainele cele noi, foșnind nepurtate, țepeni de îngâmfare, mirosind strident a parfumuri de prost gust - mânați într-acolo nu de credință, ci doar de mâncărimea plăcută a dorinței, ca senzația unei urinări amânate, de a vedea și de a fi văzuți.

Vântul

Oare până unde bate vântul atunci când bate, întrebasem eu. Iar ea răspunse ocolit, ascunzându-și cu stângăcie neștiința, căci cine ar ști răspunde exact la așa ceva: numai de la tine putea veni o astfel de întrebare!

"Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul." (Ioan, 3:8)

Alex Păun despre a.l.ș. - la 4 ani de când

A fost, mai întâi, frenezia aproape nebunească cu care, în ultimii ani de viață, [Alex. Leo] Șerban s-a aruncat în apele tulburi ale Internetului românesc. E inimaginabil, incomprehensibil, indicibil cât de mult a putut scrie alș pe bloguri și forumuri anonime, câtă vervă delirantă a putut cheltui în polemici inutile, câtă strălucire eseistică a putut dona unor foi altminteri inexistente. Sute și sute de replici scânteietoare, analize erudite, gaguri, bârfe, confesiuni piezișe - presărate în locuri în care numai el și câțiva convivi de-o clipă le puteau vedea. La un moment dat, când încă era în viață, am petrecut trei zile pline citind numai asemenea intervenții, cotrobăind după ele pe tot felul de bloguri obscure, excavându-le din neantul de pixeli al rețelei. Editorii români moțăie, ca de obicei, dar pe Internet există mărgăritare care ar merita vânate cu harponul. Ultimul Șerban e, cu siguranță, cel mai extraordinar și misterios spectacol pe care l-a cunoscut, până acum, Internetul de limbă română.(Revista 22)

Nouă fără zece și un sfert

Bărbații* aceia pe care femeile îi detectează, îi seduc, îi închid în apartamentelele de trei camere și-i transformă în tați, bărbații aceia care, cu timpul, își dau seama că femeile lângă care au trăit o viață sunt niște perfecte străine, care n-au știut niciodată nimic despre ei, niciodată, nimic, începând de la lucrurile de bază, cine sunt ei, cine sunt în fond, ce-i face fericiți, ce-i îmbolnăvește, ce-i înnebunește de bucurie, ce nu le place, la ce paradisuri visează, și atunci mor, iar medicul spune "infarct" sau " anevrism", deși, în realitate, ei mor de amărăciune... 

Foarte valabil și pentru femeile acelea pe care bărbații le detectează, le seduc, le închid, le scot din circuit, trăsnindu-le prevenitor o sarcină, două sarcini, o mutilare - fizică sau sufletească...
____________

*Trecutul, Alan Pauls, ed. Vellant, trad. Liliana Pleşa Iacob

Maxim

Le bon sauvage de merde

Am urmărit aseară drama cinematografiată a cpt. Phillips. Am o sigură părere, una tranșantă, despre ce s-a petrecut acolo: sălbatici! Nu-mi pasă că o să crape obrazul snob-stângist, corect politic, al unor vizitatori (imaginați) ai acestui blog. Sălbatici, repet!

Nu că eternul dar și americanii, nu că și cum stă treaba cu fostele colonii! Nu accept. Vi le dau peste gură: sălbatici! Nu aveți decât să vă împerecheați cu ei sub cerul liber și-apoi să le moșteniți caprele.

Glasurile lor, țipând în limba aia nearticulată, sunt identice, dar mai puțin suave, cu ale caprelor aduse în scopul tăierii ritualice la șamanul halal al tribului.

Nu vi se pare?

Sezonul cald - ca să nu zic vara - nu vine atât de abrupt ca, uneori, iarna! Anul trecut, dar și acum doi ani, frigul si griul au tot lungit-o, zăbovind neinvitate până în a doua jumătate a lui mai.

Cum scria un autor în NYT, de sila purtării, îți vine să arunci în foc hainele de iarnă, mai ales paltoanele și gecile cu puf, răspurtate, lustruite, lucioase sau scămoșate de frecare, mirosind a de toate, de la șaorma la Invictus. 

Mi-e scârbâ de frig. Frigul mi se pare mai indecent ca însăși pornografia. Indecent și ipocrit: te obligă să stai sau să umbli cu un sfert de șifonier tras pe tine, în ciuda intențiilor tale păcătoase. Decența cu forța. Iarna mi se pare a fi un anotimp pentru asistați.

Și nu mai trece odată!

Cerere la bloc

Buna Seara,

Am si eu nevoie de un sfat. Am problme cu administratorul de cind m-am mutat in bloc si in seara asta mi-a venit cu o scrisoare scrisa de asociatia de locatari, care e formata din prietenii dinsului, anume vecinul de sus si cel de jos cu care de altfel, am numai probleme si cu ei. Al de sus bate mereu, tot face cite ceva, mobila am inteles, al de jos bate in teava mereu, chipurile il deranjeaza copilul meu de un an jumate..nici nu pot sa merg in casa mea. Am inteles ca administratorul de fapt, nu are licenta, sau aprobare, nu stiu in fine ce studii si aprobari le trebuie pt. a fi administratori. Dar as vrea sa stiu in acest caz, ce as putea sa fac eu pt. a-l reclama sa i se rezilieze aceasta pozitie pe care o ocupa fara acte in regula. Si unde verifica daca intr-adevar are sau nu licenta respectiva.
(...)Totodata, sotul meu e de nationalitate indiana si are carte de rezidenta, inregistrata tot la adresa parintilor. As vrea sa stiu si eu ce legislatie exista in domeniu si ce penalitati am putea suferi si eu si sotul meu (cu statut diferit) daca nu vom respecta acest termen, sau daca nu vom face nici o mutatie sau flotant.(...) Va rog mult de tot sa ma ajutati, sa-mi spuneti ce rau poate reiesi din toata treaba asta. Multumesc foarte mult pt. timpul D-vs.

(avocat.net)

De unde observăm că, pe lângă grija legitimă de a fi actele în regulă, „reclamanta” nu s-ar da în lături nici de la a se răzbuna un pic pe administrator, căutându-l la licență. Ar putea trece drept un act civic, dacă nu ar ocupa poziție prioritară în scrisoarea de mai sus. Faptul că are soț care nu este cetățean român, nerezident, trece la capitolul „Altele”.

Nu mai dezvolt aici faptul că am și eu nevoie de un sfat... Tu și mai cine?