Adevărații martiri, martirii propriei singurătăți (unica religie trăită cu-o resemnare decentă și sinceră pe lumea asta), sunt cei care mor, ca vecina asta a noastră care, bătrână (dar nu muribundă), infirmă (dar nu cerșetoare), singură în toată casa, ia foc și arde mocnit, neștiută, timp în care alți oameni se gătesc, se îndreaptă spre biserici, ambalați ca ouăle de Paști în hainele cele noi, foșnind nepurtate, țepeni de îngâmfare, mirosind strident a parfumuri de prost gust - mânați într-acolo nu de credință, ci doar de mâncărimea plăcută a dorinței, ca senzația unei urinări amânate, de a vedea și de a fi văzuți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu