Hong Kong

România liberă:

De ce e Hong Kong-ul altfel 

Când a devenit colonie britanică, la mijlocul secolului al 19-lea, Hong Kong-ul nu era mai mult decât o mulțime de sate de pescari care nu numărau nici 10.000 de oameni. În 1997, când a fost predat Chinei, era unul dintre cele mai importante centre financiare ale Asiei, un oraș bogat și supraaglomerat, cu o populație de peste șase milioane de locuitori. Cei mai mulți dintre ei erau refugiați din China comunistă, care căutau libertatea în această enclavă supusă Coroanei britanice.

Brigitte Bardot va sufla în 80 de bujii

Le Figaro:

"Les américains ont inventé LA star, Marilyn Monroe. les Français n'auront besoin que de deux initiales pour créer la femme, B.B. Il est difficile d'expliquer ce que représenta Brigitte Bardot lorsqu'elle surgit sur les écrans en noir et blanc au milieu des années 50. Elle avait un corps fait pour l'amour. Sexy en diable, elle était belle à vous défiancer, à vous clouer le cœur. Elle était mutine aussi. Dans Le Mépris deJean-Luc Godard, elle sussurre à Michel Piccoli: «... Tu les aimes mes fesses? Hein?». Désarmant."

Joseph Conrad

"E ciudat ce departe de adevăr rămân femeile. Ele trăiesc într-o lume a lor, o lume cum n-a fost niciodată și nici nu va putea să fie, pentru că e prea de tot frumoasă și, dacă ar fi să se realizeze, s-ar sfărâma în cioburi înainte de primul apus al soarelui. Cine știe ce realitate blestemată, cu care noi, bărbații, am trăit mulțumiți chiar de la facerea lumii, s-ar ridica și le-ar răsturna creația."

În inima întunericului, ed. Paralela 45, trad. Ticu Arhip

Cucina i Vino

Toamnă lungă, cu ochi verzi

Regăsind frumusețea amăgitoare, de scurtă durată, a zilelor de toamnă, nu pot s-o gust în deplină pace, mă întristează. E finită, mă ține încordat - se poate încheia oricând, fără preaviz, lăsând brusc locul iernii.

Mireasa iarnă ne are captivi, respirăm sub voalul ei de ceață. O ultimă frunză agățată de creanga sa, petice de iarbă verde, ne ținem bine de ele: în iarnă se intră cu demnitate (la modul demn, ar zice unii). Să nu ne trădăm întimidarea. Repulsia. Portretul din cartea de identitate a României e făcut iarna!

Târg de șase rochii de mireasă, la nu știu ce expo. Miresele se arvunesc în prag de iarnă. Oamenii au nevoie de ceva spectaculos care să le fie împlântat în imaginație pentru a fi în stare să răzbată peste iarnă. Organizarea unei nunți, pentru la anul, e o perspectivă ce poate îmbărbăta orice femeie netrecută încă prin asta.

„Ziua era pe sfârșite, odată cu amurgul se lăsase un fel de incertitudine chinuitoare peste lume, iar pe mine - îmi aduc aminte ca și acum - m-a cuprins o melancolie, de parcă eram al nimănui.” (Gregorio von Rezzori - Memoriile unui antisemit)

podul

Plouă porceşte, curge ca mucii, de nu s-ar mai opri (trece apa peste pod şi-n cazul ăsta - nu-i aşa, mamă? - nu mai trebuie să mergem la şcoală), tocmai aseară ziceam că s-a încălzit vremea, ţara arată oribil toamna, e de nefrecventat, toate se scurg şi curg, te trezeşti năclăit de apă murdară, de noroi, după primii trei paşi făcuţi înapoi, că ţi-a tăiat mâţa neagră calea, stropit din cap până-n picioare, nu-i ăsta timp de făcut vizite.

Tați de duminică

Pentru cei care au uitat (din copilărie): ați observat că, în general, tații, bărbații, sunt grăbiți? Direcția lor rămâne incertă. Încotro se grăbesc tații? Unde vor să ajungă? 

E notoriu că nu toţi tații dovedesc o extraordinară răbdare cu copiii. Mi-e dat să asist la zeci de scene cu tați care urlă la copii, pentru că atâta (zero) înțeleg din propriile emoții. Pentru că, tradițional, nepetrecând prea mult timp cu copiii, nu știu cum să se comporte. Și atunci, își intră lesne în rolul unic de penibil urlător. Prin urlet, unii înțeleg un mijloc bărbătesc de impunere a autorității. Alții, din exterior, cred cu naivitate că bărbatul care își țipă voința este un individ ferm, neclintit = simbolul însuși al tatălui clasic, coloana vertebrală a familiei. Această prejudecată este deja de domeniul cutumei. Se și transmite (prin imitație, prin puterea exemplului) din tată-n fiu. 

Auzim mai des șușoteala: „mai încet, că doarme tata” decât: „mai încet, că doarme mama”. Nu știu cum se face că tații au mereu nevoie de o grămadă de somn! Deh, răspunderi mari pe capul lor! Dar altele decât a-și educa plodul. Destul e că aduc bani în casă. Pun pită pe masă. Unde mai socotim și spaima respectuoasă a restului familiei că, odată trezit, va face iarăși urât, va trânti, va urla, va arbora fața aia de mai lasă-mă-n pula mea. Mai bine doarme, deci. 

Da, bărbații sunt primii care-și percep copiii ca pe niște trofee. Îi trec rapid la capitolul „realizări” (asta când îi concep cu bucurie, nu accidental; sau fie și accidental, dar să aibă capacitatea să-și regăsească în sine instinctul patern, după ce-și revin din șoc). Îi scutură și apoi, îi pun în vitrină. Restul e treabă femeiască, nu se amestecă. 

Bărbații își prind copiii în brațe și-i suie deasupra capului (cât nu-s încă prea grei) ca pe niște cupe ale campionilor. Un fel de evaluare mândră a mărfii, a produsului. Facem referire, firește, tot la bărbatul generic. La cel care însămânțează și fuge (de responsabilități). Tații obosiți & apriori (preventiv) nervoși; tații de două ore (=seara).

Dimineața, îl găsim pe bărbat deja grăbindu-se, accelerează în gol motorul, claxonează. Tropăie. Nu știe nici el unde se precipită. Spre moarte, mai mult ca sigur. Gata: a iubit, a futut, a însămânțat femela, ce-i mai rămâne? Graba asta nedeslușită, fala, și moartea.

puer aeternus

„Atunci când este privit ca o tulburare a personalităţii, cea mai şocantă caracteristică a lui puer aeternus este importanţa exagerată acordată spiritului. Von Franz (1971) descrie prin termenul de puer pe oamenii care au dificultăţi în a se stabiliza, sunt nerăbdători, rupţi de realitate, idealişti, gata mereu să o ia de la capăt, aparent neatinşi de vârstă şi fără prihană, predispuşi la evaziuni imaginare.”

Mic dicţionar al arhetipurilor jungiene - A. Samuels, B. Shorter, F. Plant, revista Echinox, 1-2-3/1996)

fragil ca sticla

Aldous Huxley, Orb prin Gaza

„Cât de frumoşi erau copacii toamna! Neîndurător de frumoşi; insultători chiar, de n-ar fi fost ceva deznădăjduit în încremenirea lor, ceva fragil ca sticla, arătând că dezastrul avea să vină curând.”

Cu toamna-n suflet

Septembrie e mai mereu o lună mustind de un PMS universal, bi&unisexual. Cea mai sălcie şi mai îndelungată menstruaţie din an. Prietenii cu care te-ai jucat toată vara în nisipul chat-ului, în satul (chat-ul?) bunicilor, se întorc pe la casele lor, în şcolile lor. Vara abia stinsă ne pare acum o imposibilă iubire veroneză. Şi atunci, ți se întâmplă că urăşti septembrie cu toată puterea, din tot sufletul, cu toată dragostea. Respingi toamna ca pe unica vinovată pentru ceea ce ţi s-a refuzat trăirii. Pentru toate debuturile, vătămătoare de narcisism, pe care le implică (cursuri, job-uri, naşteri, maturizări bruşte). Şi dânsa, afabilă, mai că te sprijină, s-ar zice, să n-o îndrăgeşti. Cu ploi interminabile cu neîntrecuta sa pricepere de a estompa culorile şi contururile de a spăla din praful drumului urmele tălpilor voastre arse tălpile tale asprearse adâncindu-se cu un foşnet între coapsele mele. Cât să rămâi o vreme lacustru, fără umbră (nur noch ein Schatten seiner selbst), singur cu tine însuţi, într-o meditaţie impusă, forţată. Din care poți și să ieşi, dar abia în octombrie, direct în vara indiană - momentul când primeşti cu adevărat toamna în suflet.

Narcis

Mai e o primejdie dinspre cei care nu-s capabili să se iubească pe sine, mi-a scăpat: au convingerea păguboasă că sunt DE NEIUBIT. Asta îi face acri, ursuzi. De neiubit...

Cum să putrezim elegant

Privești și vezi

Pour qu'une chose soit intéressante, il suffit de la regarder longtemps. (Gustave Flaubert)

Flori de atei

Cu amuzament amar mă gândesc că nici cei mai plini de sine atei, mândri de inapetența lor față de mistică, convinși că orice pe lumea asta e explicabil, nu sunt scutiți de cea mai sălbatică dintre idolatrii în momentul în care, prinși pe picior greșit, în viața lor până atunci ordonată după criterii „exclusiv” raționale (deși nu există așa ceva!), dau nas în nas cu frumusețea deconcertantă. Toată știința lor veselă, micile ritualuri de pură sorginte superstițioasă (nu le-ar recunoaște) cu care-și împresoară știința ca să o păzească - spulberate în confruntarea cu pasiunea pentru un chip frumos. Mai devreme sau mai târziu.

alș

alex leo serban spunea...

Deci:
1 Inteleg ca va mindriti cu faptul ca sinteti singurul care nu vibrati la Cohen? Si, presupun, cu faptul ca nu ati fost la concert, 'micul dzeu al baladei' fiind prea mic pt o fervoare (religioasa) atit de mare? Pacat: nici nu stiti ce-ati pierdut, vorba unui clasic in viata; daca adulatia ar fi fost o simpla poza snoaba sau un gest de bon ton S-AR FI SIMTIT in tot ce s-a scris dspr. Or, a fost CHIAR un moment de gratie - dar sinteti prea mofluz (si autosuficient) ca sa acceptati ca toti acei oameni s-au BUCURAT (sincer) de ceva la care n-ati catadicsit sa participati.
2 Nu, faceam pur si simplu o constatare obiectiva: oricite merite, reale, ar avea Ploiesteanu & Urziceanu, nu au nici notorietatea mondiala a lui Cohen, nici harul lui de a rezona cu atitia oameni de peste tot. Or, muzica e un limbaj universal, te intrebi de ce. (O fi 'mafia' iudeo-masonica?)
3 Nu fiti atit de sigur: mai ascultam si noi - si Sinatra, si Diana Krall, si Gahan... Nu sint doar apanajul celui care sta & scrie la masa pustie.
4 F elegant: TOTI cei care mai au nobletea sa admire sint niste idioti pe care-i caracterizeaza 'putinatatea discernamintului'. (!) Insultati, daca asta va face sa va simtiti mai bine (desi nu cred).
5 Daca obligatiile profesionale ma fac sa stau mai mult afara decit in tara, este normal sa scriu de la fata locului si sa povestesc intimplari legate de acel loc. Nu cred ca asta se mai poate numi 'snobism' in zilele noastre, cind tot romanul calatoreste. Pot intelege ca va deranjeaza stilul meu de viata, dar asta e situatia; nu am de gind sa mi-l schimb pt ca un abonat strimba din nas la 'Vanity Fair', Carla Bruni sau stridii si se considera 'snobat' de cel care se bucura de aceste lucruri. Ar fi cu totul nerezonabil.

Însărcinate cu Bach

Când suntem însărcinați, forțăm fătul-frumos să asculte JS Bach, chiar dacă nouă nu ne place Bach, ci ne vine să ne tăiem venele pe muzica lui, că doar n-o să iasă naibii pe lume fătul-frumos la fel de incult ca noi, ci gata rafinat, botezat încă din pântece în înalta cultură. 

Pentru că așa scrie în reviste și "pe net": vacile dau mai mult lapte pe muzică clasică și barocă, plantele cresc mai rapid, iar copiii din pântecele mamelor lor vor vedea lumina zilei cu solfegiul la degetul mic.

Perfecții străini

Același lucru se întâmplă și cu bărbații. Bărbații aceia pe care femeile îi detectează, îi seduc, îi închid în apartamențele de trei camere și-i transformă în tați, bărbații aceia care, cu timpul, își dau seama că femeile lângă care au trăit o viață sunt niște perfecte străine, că n-au știut niciodată nimic despre ei, niciodată, nimic, începând de la lucrurile de bază, cine sunt ei, cine sunt în fond, ce-i face fericiți, ce-i îmbolnăvește, ce-i înnebunește de bucurie, ce nu le place, la ce paradisuri visează, și, atunci mor, iar medicul spune „infarct”sau „anevrism”, deși, în realitate, ei mor de amărăciune...

Alan Pauls, Trecutul, ed. Vellant, trad. Liliana Pleșa Iacob

Tați & fii

"Atunci când un bărbat în toată firea plânge la terapie, aproape întotdeauna va fi din cauza tatălui său. Omul acela poate fi detestat sau admirat, viu sau mort. Povestea poate fi despre absența tatălui, despre prezența lui dureroasă sau despre limitările de spirit și sentimente ale acelui om. Cuvântul iubire apare rareori în poveștile pe care le spun acești bărbați, dar despre asta sunt toate. Tații și fiii sunt toți personaje într-o piesă despre dragostea neîmpărtășită - o poveste spusă cu dor, cu mânie, cu tristețe, cu rușine."

Dan Kindlon & Michael Thompson - Raising Cain. Protecting the Emotional Life of Boys, Ed. Herald, 2014, 39 lei

O carte îngrijit tipărită de o editură, Herald, ce recuperează în salturi imense, dar nu scăpate de sub controlul calității, distanța față de "monopolizanta" Trei. Corp de literă de dimensiuni lizibile, ochiul are de ce să se agațe, spații decente între rânduri și paragrafe. Cum ar spune bătrânii: nu e făcută pe zgârcenie. 

Laura Frunză ne oferă o traducere extrem de curată, onestă, curgătoare, a textului pe care îl presupun foarte limpede și-n original. Lectura decurge în hălci mari, flămândă, ca la un thriller best seller. 

Slavoj Z in NYT

When a Buddhist encounters a Western hedonist, he hardly condemns. He just benevolently notes that the hedonist’s search for happiness is self-defeating. In contrast to true fundamentalists, the terrorist pseudo-fundamentalists are deeply bothered, intrigued and fascinated by the sinful life of the nonbelievers. One can feel that, in fighting the sinful other, they are fighting their own temptation.

The passionate intensity of a mob bears witness to a lack of true conviction. Deep in themselves, terrorist fundamentalists also lack true conviction — their violent outbursts are a proof of it. How fragile the belief of a Muslim must be if he feels threatened by a stupid caricature in a low-circulation Danish newspaper. The fundamentalist Islamic terror is not grounded in the terrorists’ conviction of their superiority and in their desire to safeguard their cultural-religious identity from the onslaught of global consumerist civilization.

The problem with terrorist fundamentalists is not that we consider them inferior to us, but, rather, that they themselves secretly consider themselves inferior. This is why our condescending, politically correct assurances that we feel no superiority toward them only makes them more furious and feeds their resentment. The problem is not cultural difference (their effort to preserve their identity), but the opposite fact that they already like us, that, secretly, they have already internalized our standards and measure themselves by them. Paradoxically, what the fundamentalists of ISIS and those like them really lack is precisely a dose of that true conviction of one’s own superiority.

     Nu aș fi crezut vreodată că am să-l citez pe camaradul Zizek, dar, iată! Se întâmplă. Pentru că le scrie bine:

ISIS Is a Disgrace to True Fundamentalism

W. B. Yeats

“The best lack all conviction, while the worst are full of passionate intensity.”

titluri - depresa locală

Un bărbat prins după ce a condus 6 ani cu permisul suspendat

În primii 3 ani, polițiștii comunei au mai închis ochii, s-au făcut că nu observă. Prietenii săi ocoleau subiectul cu grijă, cu toate că o vagă atmosferă de stânjeneală persista. În al patrulea an, Nicu, conducătorul auto în cauză, a și rupt-o cu prietenul lui cel mai bun, când, la o bere, respectivul i-a atras atenția că lucrurile nu se mai puteau derula în acel mod, situația trebuia să înceteze. Anul cinci a trecut aproape pe nesimțite, iar în anul al șaselea, Balaban, plutonierul, a hotărât că așa nu se mai poate și l-a somat pe Nicu să nu mai bea când e la volan.

Copil de patru ani băgat în comă de iubitul violent al mamei

Joia era ziua în care iubitul violent își efectua vizita bisăptămânală în casa modestă a lui Vichi, casieră la Kauflander. Problema cu joia respectivă e aceea că băiatul lui Vica dormise ceva mai mult după-amiază și nu apucase să facă nevăzut două ore, ca întotdeauna, în cușca lui Puchi, dulăul familiei. Asistenta maternală, care s-a mai ocupat de copil cât timp maică-sa lucrase în Italia, e de părere că băiatul a pierdut temporar socoteala zilelor de vizită, crezând că-i miercuri, deci ziua în care ar fi venit iubitul cel calm al mamei și, ca atare, putea dormi căcălău. Complicat de stabilit, în orice caz. Cert e că era, în realitate, joi, copilul nu s-a ascuns, a încasat-o și va rămâne cu traume.

Invazia bărbii

Mă sperie mulțimea bărbaților care, tot mai ostentativi pe străzi (treaba lor, dar nu-i frumos), au optat recent pentru a-și lăsa barbă! Și nu e doar că arată ca scoborâți de pe planșele cu pitecantropi din cabinetul de biologie. Nu asta, nu neapărat înfățișarea lor, îmi provoacă ușoara silă și râsul curului. Ci conformismul entuziast. Negândirea. Nu mai stă nimeni să cugete: mi-o fi stând bine, nu mi-o fi stând? E modă, să mergem cu hoarda! Ce contează că unii lasă să crească pe post de barbă părul din nas sau puful, incolor sau rar (de muftiu), de pe muchia maxilarului? Păroși să fie! Abia aștept să vină la modă bucile păroase - expuse! Și să mă întâlnesc cu primii hipsteri (termen care în România include categorii largi, de la maneliști la dub-steppers) care își prezintă buca împodobită cu mândrie.

Salvatorul nimicit

Eterna și binecunoscuta asumare (tragere înspre sine) de către copil a vinovăției pentru faptul că relația părinților este mistuită de neînțelegeri. În orice familie de acest tip, marcată de neînțelegeri, fie că sunt ele surde sau manifeste, copilul devine un mic & nimicit salvator, acest salvamar nechemat, dar „vinovat”, care nu salvează pe nimeni!

Copilul - acest arbitru din umbră, fără patalama, care ajunge să creadă, eronat firește, că prin eforturile lui mintale, „magice”, prin făcutul frumos, prin cumințenie sau măscări menite să-și binedispună părinții sau să le abată atenția, calea, de la începerea încă unei gâlceve, ar putea să influențeze în bine mariajul, ar putea face să dispară sămânța de conflict.