Eterna și binecunoscuta asumare (tragere înspre sine) de către copil a vinovăției pentru faptul că relația părinților este mistuită de neînțelegeri. În orice familie de acest tip, marcată de neînțelegeri, fie că sunt ele surde sau manifeste, copilul devine un mic & nimicit salvator, acest salvamar nechemat, dar „vinovat”, care nu salvează pe nimeni!
Copilul - acest arbitru din umbră, fără patalama, care ajunge să creadă, eronat firește, că prin eforturile lui mintale, „magice”, prin făcutul frumos, prin cumințenie sau măscări menite să-și binedispună părinții sau să le abată atenția, calea, de la începerea încă unei gâlceve, ar putea să influențeze în bine mariajul, ar putea face să dispară sămânța de conflict.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu