Mariaj - didactice & pedagogice

Tot lăsându-şi unul altuia mesaje în caietul clasei - anume întocmit pentru aşa ceva, o prietenie solidă s-a înfiripat, astfel, pe lângă datele pur tehnice notate pe fila albă, începură să strecoare cu timpul amănunte meschine din viaţa lor intimă, mici lamentații, mici bucurii, confesiuni nevinovate ce picurau miere în suflet şi ceară în urechi, apropiindu-i, lucrurile mergeau pe făgaşul lor normal, alunecau aproape de la sine, sentimentele se întrepătrundeau, sufletul lui generos şi sensibil se înfiora când ea îi scria despre obiectivele de referinţă, adică - printre altele - să afle algoritmul de calcul corespunzător operaţiilor de adunare şi scădere fără trecere peste ordin, cât despre ea, într-un rând aproape că leşină când găsi în caiet scrisul lui înclinat, de mascul improbabil, ce vorbea despre numeraţia orală şi scrisă până la 100, nu-i venea să-şi creadă ochilor, se emoţionă pînă-ntr-acolo încât acasă, în după-amiaza aceea, sparse trei farfurii întinse, de friptură, din cele moştenite de la maică-sa. 

De la o zi la alta, abia aşteptau să le vină rândul la caiet, orice mică întârziere îi enerva, deveniră lesne iritabili, puțini îi mai puteau aborda fără a primi ca răspuns o uitătură abulică, pe stradă umblau ca bezmetici, însă caligrafia e cea care avu de câștigat - li se îmblânzise, se erotizase, căpătând întorsături pline de înţelesuri amoroase, numai de ei doi deslușite, astfel că n-a uimit pe nimeni ziua când el îi scrise foarte îngrijit pe o pagină nouă, pe care mai întâi o netezi de câteva ori cu dosul palmei: identificarea în text a cuvintelor care denumesc obiecte, acţiuni şi fenomene şi formarea de noi propoziţii.

Se căsătoriră a doua zi, în ascuns, strângându-se tare de mână şi privind altarul cu implorare în ochi.

***

Terre des pommes

...cartofii mai pot aştepta, vine primarul cu un aer de străin şi se aşază la masă, chelnerul se apropie şi el, smerit ca un călugăr novice, săru' mâna, să trăiţi, lăsaţi, e din partea casei, - măi domnilor, părerea mea, intervine unul dintre curtenii primarelui, e că ţara asta-i a nimănui, şi tace semnificativ, privindu-i adânc în ochi pe ceilalţi să vadă efectul devastator al cugetării sale şi, într-adevăr, spusele lui îi emoţionară la lacrimi pe meseni, colonelul, ca să-şi ascundă jena şi umilinţa că trăieşte într-o ţară ce nu-i aparţine, puse mâna pe ketch-up şi-şi stoarse cu putere jumătate de tub peste cartofii rumeni pentru prepararea cărora bucătarul schimbase chiar şi uleiul, apoi îl trânti pe masă cu o forță gingașă pe care numai un patriot cu inima cât istoria noastră naţională ar putea să o probeze, înjură ceva de mamă şi dumnezei, într-o combinaţie de zile mari şi începu să înfulece.

Produse de îngrijire corporatistă

Observ cu groază cum i se tulbură privirea a nemulțumire, i se opacizează, odată cu urechile ce se astupă și ele, ca să nu mă mai audă contestându-i realitatea cea atât de scumpă. Eu, de fapt, nu sistemul îl contest, ci prezența mea impostoare în sânul lui. Prezența care mă compromite, dar de care am atâta nevoie pentru a-mi asigura traiul, standardul de viață deja deprins.

N-am înțeles niciodată irascibilitatea & agresivitatea, acești doi pași din procesul îmbătării (unora). Cum adică, bei și apoi devii furios!? Eu, dimpotrivă, sunt volubil și glumeț - nu neapărat unul de mare succes. Totuși știu că nu mă năpădesc supărările. Cât de defect trebuie să fii ca, la un pahar în plus, să-ți vină să ucizi și nu să râzi (sau să vorbești în franțuzește)?

Citesc cu râvnă, citesc avid. Citesc-muncesc. Îmi muncesc mintea temeinic, iar fantomele ei tac pentru o vreme, privesc la mine de dincolo de ferestrele murdare. Cărțile mele le țin la respect, precum crucea, țepușa și usturoiul, sunt agheasma mea de fiecare zi. Purifică locul. Îl lepăd pe diavol.

Vânt din supa

Pânza rărită pe fese, în lumina avantajoasă a camerei de zi, unde se află și oglinda familiei, nu se observă, deci poți ieși afară - liniștită, dezinvoltă, neavertizată - lasă la iveală umbra sintetică a chiloților lați ce îmblânzesc într-o oarecare măsură formele, conferă fermitate sălbăticiei. Pășesc ca un băiat, unul dintre golanii pedanți de la bloc, pășesc apăsând pe călcâie, ceea ce face să-mi tremure scurt, la fiecare nouă călcătură, stratul adipos al fundului și-mi dă aerul intrigant al unei fete care, deocamdată, nu s-a raliat cu totul sexului ei.

C.S./2013

Pieile beau acum apă, și de câteva zile (de când a reînceput să plouă) se întind leneșe pe mușchi. Pieile au primit un răgaz. Oftăm liniștiți pentru un timp. Ne tăbăcim buricele cronicare ale degetelor, strângând amarnic vârfurile pixurilor și strivind tastele ca pe niște insecte supărătoare.

Fetele acre. Își plimbă  încoace și-ncolo coapsele murate, date cu parfum peste nespălare. Fesele, de pe-acum trecute binișor de dimensiunile standard. Țepene, dar luând-o razna în strâmtoarea hainelor. Fragezi caltaboși, hrăniți cu chipsuri, șaorma & popcorn. Acreala lor mirositoare, fixată în mirosul general, de mâncare și de bășini părintești, al apartamentelor din care ele se revarsă în stradă în fiecare zi. 

N-am băut vin roșu, am stat și am vânat, zgâindu-mă cu încordare, cărți. La subsol, se derula un soi de cenaclu. Oameni care-și exersau nerușinarea (citește: lipsa de complexe), se motivau lingvistic declamând niște texte (ca la teatru) și o doamnă profesoară (coach, trainer, presupun) îi corecta, le tăia adjectivele, coaiele (erau mai mulți bărbați) și elanul.