Observ cu groază cum i se tulbură privirea a nemulțumire, i se opacizează, odată cu urechile ce se astupă și ele, ca să nu mă mai audă contestându-i realitatea cea atât de scumpă. Eu, de fapt, nu sistemul îl contest, ci prezența mea impostoare în sânul lui. Prezența care mă compromite, dar de care am atâta nevoie pentru a-mi asigura traiul, standardul de viață deja deprins.
N-am înțeles niciodată irascibilitatea & agresivitatea, acești doi pași din procesul îmbătării (unora). Cum adică, bei și apoi devii furios!? Eu, dimpotrivă, sunt volubil și glumeț - nu neapărat unul de mare succes. Totuși știu că nu mă năpădesc supărările. Cât de defect trebuie să fii ca, la un pahar în plus, să-ți vină să ucizi și nu să râzi (sau să vorbești în franțuzește)?
Citesc cu râvnă, citesc avid. Citesc-muncesc. Îmi muncesc mintea temeinic, iar fantomele ei tac pentru o vreme, privesc la mine de dincolo de ferestrele murdare. Cărțile mele le țin la respect, precum crucea, țepușa și usturoiul, sunt agheasma mea de fiecare zi. Purifică locul. Îl lepăd pe diavol.
Un comentariu:
Eu nu vreau să trăiesc, eu vreau să citesc. Mda.
Trimiteți un comentariu