Dintotdeauna, de când fac însemnări jurnaliere (cca. 1993), nu puteam începe lucrul la un text intim fără a-i fi pus mai întâi un titlu pe care eu îl găseam potrivit. Potrivit cu ce, căci nu fusese scris încă nici un singur rând! Asta n-a stat vreodată în calea oportunităților de a mă amuza pe seama celor care ridică gardul pompos înainte de a-și zidi casa.
Acum aflu că, păstrând proporțiile, împărtășesc mica mea manie a aflării titlului potrivit cu însuși Michel Tournier - ceea ce îmi îngrașă egoul. De colecționat alături de obsesia mea pentru imaginea textului, ritmul vizual și forma cuvintelor alese pentru a fi alăturate într-o frază, ce mă plasează vecin de salon, secția Pedanți fără speranță, cu Flaubert. Tot respectând proporțiile, bineînțeles.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu