Dacă ești realmente atât de împăcat, egal cu tine, în privința lucrurilor pe care ți le-ai interzis, pe care le înăbuși (din teamă, din timiditate, din superstiție, lașitate sau neputință), de ce ai mai simți nevoia să le combați zgomotos la alții?
- Pentru că te ispitesc în continuare, pentru că, de fapt, nu ești împăcat nici cât negru sub unghie? Breaking news: nici n-o să fii vreodată! Frustrările adânci nu trec cu detergenții obișnuiți (pozitivism, behaviorism, NLP). Oricât ai freca. E ca și cum ai schimba covorul vechi sub care obișnuiești să ascunzi gunoiul vieții cu unul nou, mai scump. Și te-ai îmbăta privindu-i în neștire desenul.
Fritz Rieman (Formele fundamentale ale angoasei):
O variantă mai blândă a agresivității „legitimate” este corectitudinea exagerată, care, alături de reprimarea agresivității, este forma cea mai frecventă de manifestare obsesională a agresivității - fără ca obsesionalul să fie aici conștient de agresivitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu