Orășenii noștri (orășeanul român fiind doar un locuitor al orașului, nu și un ins cu trăsături urbane) și-au dezvoltat multiple stratageme de descurcăreală a căror înfăptuire le reconfirmă zilnic apartenența la regnul primatelor. Cu toate că populează de decenii localitățile ce figurează în rândul urbilor, orășeanul român conservă aceeași mentalitate de imigrant - un persecutat (închipuit), mai sărăntoc, de neam mai prost, așa, care dacă-i vine pofta, se sloboade oricând pe cuceririle civilizației ce l-a adoptat.
Una dintre strategiile de natură a-i asigura orășeanului senzația unei minime împliniri cotidiene: ocuparea unui loc pe scaun - în tramvai (bus, metrou etc). Vitele urcă înainte de a coborî toți doritorii, ocupă mai întâi locul, apoi se întorc, bulversând tot ce le stă in cale, ca să valideze biletul. Copiii lor procedează la fel, educați bine în direcția asta, din născare.
Validarea călătoriei rămâne, totuși, opțională pentru vite. Cu controlorul știm cum rezolvăm. Orășeanul tratează tramvaiul ca pe un dat, un drept câștigat (la Revoluție?), un privilegiu. Nu degeaba muncește el spetindu-se 8-10 ore pe zi, doar n-o să-i pretindă cineva să și plătească pentru transport. Nu de aia se cheamă „în comun”!?
Cu cât sentimentul inconștient al ratării socio-vocațional-familiale e mai puternic cu atât nevoia unui bou de oraș de a avea asigurat locul său pe un scaun din tramvai e mai imperioasă. Fie și preț de o stație. Iar impulsul civic, firesc, de a-și plăti drumul, teama de o amendă, scad exponențial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu