joi, 7 noiembrie 2013

Lecturi publice

Ce rost ar putea avea lecturile cu public? Am asistat la una cândva, fără voia mea, în capitala Austriei. Cu mult timp înainte de a fi început cineva să citească - aduseseră acolo și lămpi de lectură, ca să fie clar pentru toată lumea că ținuta și atmosfera rămân intelectuale, chiar dacă suntem democratici și populari - s-a adunat o mulțime cuminte care a ocupat, mai întîi, scaunele disponibile și pe urmă s-a așezat turcește, în stil alternative - pe jos. În fine, pe scurt: a venit omul cu cartea și a citit cu o voce aproape imperceptibilă, timidă. Publicul a asistat docil, în cea mai deplină liniște. Și? Și apoi a plecat.

Lectura publică (cea de mai sus a avut loc în aer liber), ca și zisul festival de literatură - prilejuri de puricare mutuală. Deparazitare rituală? Admirarea buricului. Poale-n brâu.

Nu o să înțeleg niciodată (ah, cât aș vrea, din nou!, să fie alș prin preajmă) cine sunt aceia care se apucă de lectură influențați de câte unul care-și citește din propria carte. Nu i-am întâlnit. Fie că e vorba de începători, fie de cititori înrăiți - cum mă consider eu însumi. Pe cine ajută realmente festivalul literar? Pe unii care cunosc deja acei autori, acele cărți? Pe alții, oricum, dezinteresați?

Nu convertești un „virgin” la lectură dacă-i citești din Orbitor. Nici din Victor Erofeev. Se va speria de moarte, va fugi unde va vedea cu ochii. Trebuie „alfabetizat” mai întâi. Nu știu: cu Jane Austen, cu Jules Verne, Alexandre Dumas. Dacă, în festival, îi pui în brațe din prima un tom de complexitatea lui Ulise, cu certitudine te va căuta poimâine și-ți va arunca volumul fix în cap.

Tot ce am citit eu mi-a fost recomandat (sau impus) de profesori, am fost corupt de prieteni sau de reviste literare, atras de recenziile online... Cărțile vin singure la cine le adoră. Sau mi-am imitat părinții (am avut norocul ăsta). Urbanii aceia care lecturează ostentativ-educativ în metrou, ca să fie văzuți și nu dintr-un impuls intim, numind asta acțiune, happening, mă fac să râd cu paginile până la urechi.

Și ce e cu preumblarea asta a scriitorilor, expunerea lor ca și când ar fi animale rare de la Zoo!? Cu ursul prin iarmaroc. Nu alunecă Litera în sinapse fără adjuvantul voyeuristic, fără împlinirea imediată a acestui délire de toucher? Respectele mele deosebite pentru talentul creatorilor. Îi invidiez deschis pe mulți dintre ei. Mă declar subjugat de ei. Se vede asta și din filele blogului de față. Lăsați, totuși, cărțile să ajungă la mine! Nu atât oamenii.

Întâlnirea cu autorul în carne și oase nu m-a excitat și nu m-a stimulat niciodată în sens cultural. Sigur, sunt și eu ușor impresionabil, ca toată prostimea și țopimea literară, de aura cutărei celebrități într-ale scrisului. Dar nu suficient cât să mă deplasez la o lectură ca să fac curte, să mă simt eu mai important sau ales, când uriașul catadicsește să mă accepte în preajma lui. Darmite să-l pup în fund, lăudându-i inepuizabil toate operele, bune sau proaste, cum vin la rând și cum se practică pe scară largă!

Sunt convins că unor Philip Roth și Paul Auster le-au căzut în pat numeroase admiratoare pe care cărțile domnilor respectivi, mai înainte (sau în loc) să le îmbogățească spiritual, le-au stimulat clitoridian din belșug. Unii cititori înțeleg și iubesc necondiționat Cartea, alții nu-i pot pătrunde esența nici dacă se fut cu autorii. Ceea ce nu-i împiedică să mai încerce... Poate că odată cu transpirația și alte fluide li se transferă și un stop de har.

3 comentarii:

Anonim spunea...

:))) Cand eram copil, era o vorba, sa dormi cu cartea sub cap poate iti intra ceva....
Asta e varianta mai moderna :))) sa ti-o tragi cu autorul...poate, cine stie... :))))
C.S.

Anonim spunea...

Foate fain stilu' dumitale de a scrie....tare meşteşugit la capitolul întorsături de fraze iscusite da' şi înţepăcios...cam ca un spadasin care exploatează punctele descoperite ale adversarului şi...împunge cu nonşalanţă domne'

Cristian Sirb spunea...

Împunge. Am învățat de mic să-mpung, de la caprele familiei.