Nu-şi justifică suveranitatea o ţară unde trenurile zac abandonate fără explicații ore în şir pe liniile șubrede (patru ore, trenul meu), călătorii gata să se căsăpească între ei; trenurile ce abia se târăsc către destinaţie, indiferent de sezon, în condiţiile în care nu suntem situaţi într-o zonă încercată de catastrofe naturale frecvente, nici într-o zonă de război.
Gloata politică nu se va întâlni cu șansa de-a fi sensibilizată de lamentaţiile noastre în van, ea poate să evite la nesfârşit această realitate ruşinoasă, circulând subvenţionat pe calea aerului. Aşa stând lucrurile, deci: nu știm ce să facem bun din ceea ce avem? Poate știu alții mai bine!
De ce să fim noi suverani asupra izbeliștei? Ce mai avem de apărat, în afară de un teritoriu în abandon? Ce avem noi de demonstrat într-atât de preţios încât să pretindem sau să merităm ca restul lumii să rămână pe loc pentru a ne aștepta? Cu ce anume îi convingem noi pe ceilalți să ne respecte? Lumea civilizată ne poate respecta cel mult ca indivizi, luați izolat, aleși dintre cei valoroşi (întâmplător, născuți în limba română), dar ca stat, ca popor, suntem inaccesibili respectului.
România actuală este un teritoriu neguvernat (după regulile statului de drept), fără a fi, totuși unul liberal sau libertar (ca să fie tot timpul ceva de furat, noi cei „medii” sau „mici” suntem constrânși să ne plătim impozitele). O geografie frisonată la răstimpuri de ifose, de complexe de inferioritate şi de ofense hilare, ca orice tărâm meschin cu pretenţii. De fapt, un pustiu legislativ. Doar fiscalitatea-i baza, căci aceasta alimentează apetitul unora pentru politică și perpetuarea fraudei. Pentru populație, circ: pun ăia nu ştiu ce steag neromânesc pe prefectură: ne trezim cu toţii patrioţi peste noapte şi protestăm, înjurăm ungurul cu un naționalism de cârciumă, prefăcându-ne că trăim într-un stat, că suntem un popor, că unitarul din Constituție are vreun conţinut.
Cum să nu se fi amestecat UE anul trecut, când cu puciul, în treburile noastre, dacă arătăm zilnic că fără tutela și standardele impuse de această organizaţie politico-economică supra-statală (mană cerească, providenţială, pentru puţinii români serioşi ce-au mai rămas aici şi speră), am fi numai o celebră sursă de instabilitate şi de delincvenţă!? Și, ca s-o spunem până la capăt: sursă de creiere gata formate, numai bune de emigrat.
Noua Dreaptă iese la protest - ah, acești nazişti dacici originali & autohtoni, în idilicele lor şube ţărăneşti! - scandalizată subit de cedarea masivă a suveranităţii naționale către UE. Suveranitatea asupra ce? O, ba să fie cedată, fără teamă, toată suveranitatea, cum spuneam! Decât să rămânem la mâna ăstora de azi. Mai bine „vasalul” unei Merkel decât supusul fiscal al unui Ponta, al lui Băsescu sau al lui Dragnea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu