Criză de nervi înghițită, mărunțită și apoi respirată cu guri de aer profunde, oftaturi înduioșătoare. Deschid geamul, intră noaptea.
Mișcându-mă spre stație, îmi place să cred că sunt complet rupt de lume. O pereche de ochi ce atârnă, oscilând, la 1,78 metri deasupra trotuarului, încercând totuși să vadă, să ia lumea la cunoștință, să stabilească apropieri și distanțe vizuale. „Spaima fierbinte ce-l cuprinde pe omul sensibil când ochiul său vede o întrupare a frumuseții eterne”. (Thomas Mann - Moartea la Veneția)
Cafenelele cele noi au vitrine. În ramele lor sunt așezate, înadins cu umerii goi, fetele cele mai arătoase ale dimineții. Cândva am complimentat o fată, spunându-i că e arătoasă și s-a supărat amarnic. De-o parte și de alta a colțului străzii, un umăr gol, o bretea neagră, ochi egipteni privind, mari, în gol, „iar fustele lor deveneau transparente în lumina ce venea de la capătul îndepărtat al coridorului, dând la iveală ramurile de pom oprit ale picioarelor.” (J.Eugenides - Sinuciderea fecioarelor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu