Să scriu (dar n-o să scriu) despre o relație moşită într-o împletitură de ascunzișuri, minciuni şi adevăruri omise. O dragoste nebună ce se consumă fizic, strămutată, aşadar, mai cu seamă în chinul trupului. Cei doi se cunosc mai degrabă vag, nu-şi pun întrebări ireversibile, se feresc cu un talent de balerini, de echilibriști pe sârmă, să cadă în păcatul căsniciei. Amorul li se întinde - neverosimil, márquezian - pe decenii. Trec prin toate războaiele de posesiune și secesiune ce definesc viața de cuplu, dar în acest fel reușesc să evite rutina cea spăimoasă. Firește, unul dintre ei va pune capăt baletului. Își va dori, inevitabil, mai mult. Sau, pur și simplu, celălalt se va plictisi? Amândoi simt, iar uneori știu, că celălalt ascunde ceva, dar neștiința asta disperată nu face decât să ațâțe patima, atracția nebună, gesturile extreme, concesiile demente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu