Zwangsvorstellung*

Crack down at sundown. Cum să nu țin minte că mai am pe masă însemnări despre asta, despre legea lor?! Parcă mai ieri se întâmpla. Între timp, poporul a învățat chiar să mănânce singur, în ciuda eforturilor statului de drept - fuck’em and their law. Scotocind cineva tenace de ou găina aia, fundul ei, nu care cumva să se ouă pe ea însăși, fără cotcodacul de rigoare, scuipat în microfon. Căci ou din ou se face Raiul. I’m the law and you can’t beat the law, I’m the law and you can’t beat the law, I’m the law and you can’t beat the law. Fuck’em and their law!

În van aștept, ochii tăi ficși nu mă lămuresc nici cât negru sub unghie care-i treaba cu sistolele și diastolele, cu revoluția ta cardiacă în general, mă simt neputincios, captiv în mlaștina lor, ochii fac ce știu ei mai bine și anume mă-ncremenesc cu un fel de drag, totuși n-ai zice că e baș dragostea materia aceea bășicând din smârcul irișilor, parc-ar semăna a dulce obsesie, de n-ar fi un parazitism simbiotic, mă consumă dar nu mă ucide, meduzându-mă neostenit din fixturile lor verzi, fixe, fixe, fixe - pricepi tu?, întunecate, ochii prind unul câte unul a se prelinge pe chip în jos, fără a înceta să mă țintuiască,

iar eu o să-ți apuc mintenaș limba cu primele două (din cinci) degete ce-mi ies în cale, o scot și-o învăț pe scurt didactic și pedagogic cum să lingă verdele de ochi, fără să-l înghită - înapoi cu el în orbite! cale-ntoarsă pe osul obrazului slab - în sus, sosul verde tulbure al irisului împins la loc, nu de vânt, nu de deochi, nu cu descântec, ci din vârful roz al limbii, într-un total lack of respect for the law. Limba ta aspră de pisică îmi curăță oasele, tot mai adânc mi-o înșurubezi în palatul gurii, eu - la fel, cu du-te-vino mecanic și-un aplomb de petrolist texan, pompez până-n în inimă, de aici și până hăt în atrium, dincolo de îngustul fier-forjatul pod al mincinoșilor, mitomanii înghesuindu-se pe pod, mitomanii căzând în legea lor lin fără zgomot ca frunzele peste balustradă; nici o pală de vânt, doar the voodoo who-do-that-you-don't-dare-to (The Prodigy - Voodoo Beats)

Nici un strop de ploaie, nici umezeală în aer, numai vâscozitatea coapselor dumitale fluide călite la foc mic, apa ta poposind și murind de tânără uscându-mi-se albicios cu arsuri de gradul trei pe buricele degetelor. Și căldura, dar buzele reci, palide, și nasul rece, și palmele încinse lipite mereu în poziția lor desenată precis cu creta pe omoplați, apasă în neștire, nu se mișcă doar apasă, ca să mă apropie mai mult, sugând vlaga din mine, și scâncetul ce răzbătea în noapte dintr-un leagăn neîncăpător în care noi nu ne-am culcat încă. 

- Te rog, mi te rogi, mă imploră scâncetul tău, leagănul în care deocamdată nu încăpem, buzele aspre, pipăind mioape sărutări mioape pe trupul miop

- Mă rugam de tine, spinning, să nu mă mai rogi, șoptești atât de frumos, n-ai obosit oare în tentativele tale zadarnice de a mă încredința că nu mă..., I would rather be alone than watch you, ți-am cuprins genunchii, spinning that wheel for me. Ca să te opresc, cât crezi că mă tot fierăstruiești ronțăind mărunt cu crenelurile dinților buza (rece, nasul rece, restul fierbinte), și eu - rătăcit. Și nisipul din părul cu aromă de fân. Te rog, te roo...oh. Nu mă mai ruga.

Ești un vrăjitor, vrăjitorule, ba ești un cocostârc, ești hipnotică, hipnotico! - replicile stupide importate din nevada - pustiul carmin al minții mele, orașul pustiu, străzile pustii fără oameni, orașul fără noi, să nu le uit, îmi trec replicile cu o meticulozitate agramată pe hârtiuțe rupte din caietul de însemnări, să nu le uit - le ascund undeva la vedere, sub ceașca de cafea cu lapte, tu le găsești alergi undeva la fereală să le citești apoi te întorci și mai verde, și mai meduzantă, pupilele mioape gata să se desprindă și să pornească iarăși pe chip în jos, în mișcări lente de rotație se înmulțesc ca fractalii autosimilari; întreg trupul învelit de puzderie de pupile ce doar mă fixează, nu clipesc.

Sunt pe lume alte iele care se îmbujorează amorezându-se, tu înverzești, vrejule, acasă robinetul tău de apă caldă are culoarea verde, să nu fie confundat, vrejule, la tine acasă, cu cel de apă rece, or acasă la fiecare totul s-a oprit, timp oprit, suflet golit, „filmul oprit” dat pe încet înapoi, slow rewind, ca-n romanele portugheze cronofage cu pianele la clapele cărora ea cântă amuțită, întinsă pe (simte cu fiece coastă) podeaua răcoroasă, lovindu-le grațios cu degetele lungi ale picioarelor lungi piane abandonate uscându-se roase de cari cu imperceptibile mici pocnete în căldura unor veri veșnice romanele scrise parcă-n praf, alb pe negru, de alte degete lungi - ale mâinilor invidiabilului Peixoto.
___________________________________
*nu aveți decât să căutați ce înseamnă, însă vă asigur că e adevărat; asta e tot ce-a mai rămas...