Dacă în urma unui accident stupid de automobil, întâmplat altora, care se luaseră la întrecere cu noi, te pricopsești în brațe cu o femeie îmbibată de apă, la ce te gândești prima oară? Dar în clipa când respectiva își face apariția din șanț, cu apa șiroind de pe ea și tu, la început, te înspăimânți, crezând că e sânge și nu ai primi prea bucuros să mă poftești înăuntru, în mașină, ca să nu păteze bancheta?
Păi, nu știu ce să fac, egoismul și nepăsarea urlă în mine, îmi anihilează simțul realității și omenia, vreau să ajung acasă! Nici măcar în acel ceas, confruntat cu catastrofa altuia, nu încetezi să speri; să bănuiesc că, din toată jalea și isteria care ne zguduiau pe noi, bietele femei, în spasme violente, va ieși ceva cu parfum erotic. „Prin Eros pătrundem într-o lume care, ca orice miraj, ne interesează paradoxal, prin virtualități care nu se actualizează nicicând.”
Ne întrebăm cât de incitant poate fi a asista la lepădarea în neștire a hainelor năclăite de smârcul verde al șanțului, smulse de pe trupu-i, fără nici cea mai infimă intenție de a seduce, de o femeie traumatizată, rănită și speriată într-un accident rutier, care se mai și îneca în hohote de plâns nervos! Părul ud și încâlcit, plin de mătasea broaștei și de alte plante hidrofile; puloverul îmbibat și greu, scos cu mari dificultăți, apoi pielea palidă și pieptul generos, înghesuit într-un sutien de dantelă ieftină, ce fusese albă, și nepăsarea mea demonică și ochii-mi însetați, așteptând surpriza anunțată de sub hainele noastre acum nefolositoare; e de neînchipuit, să stai impasibil și să cauți avid din priviri forme tari, rotunde și proeminente în timp ce acolo se petrece cu totul altceva, oameni care suferă, cuprinși de panică, nu există un flux, un circuit senzual, nimeni nu se gândește la ce te gândești tu. Nimeni nu gândește!
Revărsarea necontrolată - frapantă, în circumstanțele date - a libidoului în sânge te îmbie la atitudini nelalocul lor, vezi ridicole, așa cum au fost acele cuvinte stranii care ți-au părăsit pentru totdeauna gura, amestec de îngrijorare mimată și curiozitate stângaci disimulată: sunteți măritate? Socotindu-ne dintru început târfe, ascultând plânsul ce aducea a râs al uneia dintre noi, mi-era foarte greu să mai preîntâmpin obiectiv și creștinește situația. „Aidoma oricărui egoism, Erosul este antisocial”.
Automobilul se odihnea cu roțile-n sus în canal, casa lor le aștepta, sărăcuță și întunecată, becul de serviciu lumina la acea oră altă încăpere, părinții lor intră în panică treptat, inerțial, varsă câteva lacrimi neconvingătoare, par a fi binișor depășiți din punct de vedere emoțional, tociți de alte griji, tranchilizați (poate de alcool), ne privesc doar cu o neliniște venită, parcă, din alte timpuri, mai bune.
Pe când eu, și acolo, în casă, continuam să iscodesc cu ochi neostoit curbe și protuberanțe fecunde, fără a mă simți mizerabil, dimpotrivă, eram zgândărit de plăcere, de regretul că, de pe acuma, totul se încheiase, purtam ca pe un trofeu prețios umezeala îmbrăcăminții, unica satisfacție ce supraviețuise, ca după o beție; probabil că luni mă voi trezi cu o amintire tensionantă și respingătoare, o mahmureală a conștiinței, semănând cu cea care îmi dăinuie încă din zilele copilăriei, când zăcusem întins, iremediabil îndrăgostit, lângă fata de la care așteptam în secret atenție și iubire fără să fi schițat vreo mișcare, nimic, mut de dorință și atât.
_____________________________
citatele folosite sunt din Ghe. Gricurcu - România literară
Păi, nu știu ce să fac, egoismul și nepăsarea urlă în mine, îmi anihilează simțul realității și omenia, vreau să ajung acasă! Nici măcar în acel ceas, confruntat cu catastrofa altuia, nu încetezi să speri; să bănuiesc că, din toată jalea și isteria care ne zguduiau pe noi, bietele femei, în spasme violente, va ieși ceva cu parfum erotic. „Prin Eros pătrundem într-o lume care, ca orice miraj, ne interesează paradoxal, prin virtualități care nu se actualizează nicicând.”
Ne întrebăm cât de incitant poate fi a asista la lepădarea în neștire a hainelor năclăite de smârcul verde al șanțului, smulse de pe trupu-i, fără nici cea mai infimă intenție de a seduce, de o femeie traumatizată, rănită și speriată într-un accident rutier, care se mai și îneca în hohote de plâns nervos! Părul ud și încâlcit, plin de mătasea broaștei și de alte plante hidrofile; puloverul îmbibat și greu, scos cu mari dificultăți, apoi pielea palidă și pieptul generos, înghesuit într-un sutien de dantelă ieftină, ce fusese albă, și nepăsarea mea demonică și ochii-mi însetați, așteptând surpriza anunțată de sub hainele noastre acum nefolositoare; e de neînchipuit, să stai impasibil și să cauți avid din priviri forme tari, rotunde și proeminente în timp ce acolo se petrece cu totul altceva, oameni care suferă, cuprinși de panică, nu există un flux, un circuit senzual, nimeni nu se gândește la ce te gândești tu. Nimeni nu gândește!
Revărsarea necontrolată - frapantă, în circumstanțele date - a libidoului în sânge te îmbie la atitudini nelalocul lor, vezi ridicole, așa cum au fost acele cuvinte stranii care ți-au părăsit pentru totdeauna gura, amestec de îngrijorare mimată și curiozitate stângaci disimulată: sunteți măritate? Socotindu-ne dintru început târfe, ascultând plânsul ce aducea a râs al uneia dintre noi, mi-era foarte greu să mai preîntâmpin obiectiv și creștinește situația. „Aidoma oricărui egoism, Erosul este antisocial”.
Automobilul se odihnea cu roțile-n sus în canal, casa lor le aștepta, sărăcuță și întunecată, becul de serviciu lumina la acea oră altă încăpere, părinții lor intră în panică treptat, inerțial, varsă câteva lacrimi neconvingătoare, par a fi binișor depășiți din punct de vedere emoțional, tociți de alte griji, tranchilizați (poate de alcool), ne privesc doar cu o neliniște venită, parcă, din alte timpuri, mai bune.
Pe când eu, și acolo, în casă, continuam să iscodesc cu ochi neostoit curbe și protuberanțe fecunde, fără a mă simți mizerabil, dimpotrivă, eram zgândărit de plăcere, de regretul că, de pe acuma, totul se încheiase, purtam ca pe un trofeu prețios umezeala îmbrăcăminții, unica satisfacție ce supraviețuise, ca după o beție; probabil că luni mă voi trezi cu o amintire tensionantă și respingătoare, o mahmureală a conștiinței, semănând cu cea care îmi dăinuie încă din zilele copilăriei, când zăcusem întins, iremediabil îndrăgostit, lângă fata de la care așteptam în secret atenție și iubire fără să fi schițat vreo mișcare, nimic, mut de dorință și atât.
_____________________________
citatele folosite sunt din Ghe. Gricurcu - România literară
5 comentarii:
Vinculum quippe vinculorum amor est( Giordano Bruno).Erosul e legătura legăturilor care mişcă lumea. O femeie ştie că libidoul bărbaţilor este de nestăvilit...chiar şi în situaţii critice...Dar şi la femei libidoul poate exploda când te aştepţi mai puţin. O femeie poate îngriji un rănit necunoscut cu imens instinct matern, dar vulneabilitatea acestuia momentană îi stârneşte frecvent dorinţa. Aşadar, suntem la fel de neculpabili în faţa unei forţe care ne poartă, iar nu noi o purtăm pe ea( erosul).Cât despre moarte şi eros sau despre moarte pur şi simplu sunt multe de spus... Da , femeile nu se prea tem de moarte, am văzut o femeie murind şi ea ştia că moare, dar nu şi-a pierdut din demnitate şi din curaj. Cât despre naştere,hm,este rezultatul acelui vinculum vinculorum( sau aşa ar trebui să fie, copiii ar trebui făcuţi numai din dorinţă), iar femeile ştiu că este bucuria( nu durerea) supremă care li s-a dat. În fine, revenind la imaginea unei femei în suferinţă care totuşi rămâne erotică,acesta este un arhetip,datează din timpuri imemoriale, şi,iată,instinctele de vânător ale bărbatului nu s-au tocit încă(!)...
Păi, nu-mi rămâne atunci decât să încerc să mă molipsesc de optimismul dumitale.
Binevenită completarea!
Acuma, nu optimismul redundant este definitoriu pentru mine, ci , în acest caz, obiectivitatea şi experienţa( et in Arcadia ego...)Mi s-a părut că dezvolţi un sentiment de culpă, am încercat să-ţi spun că nu e cazul să te culpabilizezi pt. a fi dorit o femeie. Poate culpa e altundeva, şi disimulezi, ca oricare dintre noi de altfel? Relax, dacă nimeni n-a murit, totul trece...nu voi purta vreo discuţie pe această temă aici unde fereastra e deschisă şi oricine ne poate ``auzi``. Revin, nimic foarte/foarte rău şi nimic foarte-foarte bun nu durează o veşnicie( D.Coupland). Ce vei fi vrut să zici cu acel ``dumitale``? După calculele mele sunt mai mică decât d-ta cu câteva luni. Mais si vous voulez qu`on s`appelle`` vous``, c`est votre option.
Nuuu, rămânem la TU. :) Pe de altă parte, sigur că acea culpă, vagă sau nu, e prezentă încă. Și nu atât culpa mă incomodează cât amintirea felului cum am reacționat/reacționăm. Praf s-a ales de empatie și de solidaritatea umană.
Apreciez discreția!:)
:)...(surâs conspirativ, a la personajele lui Woody Allen). Dacă ţi-am fost de un mic folos, c`est mon plaisir.
Trimiteți un comentariu