Trebuie să scriu ceva despre un articol citit în ziarul de ieri. Îl puteţi vedea aici.
Da, puteţi spune că e un ziar prost în care mai nimeresc şi articole bune (de exemplu, cele ale domnului Neculau) sau că e un ziar provincial sau că e decent sau că e bun de şters geamurile. Nu contează. Pe mine m-a impresionat povestea: pe scurt, Ana Nastasa e mediator sanitar în Hîrlău, unde, dacă nu ştiţi sau nu aveţi răbdare să citiţi articolul, locuieşte o comunitate de romi compactă, cu normele şi problemele lor. Deschid o paranteză: ştiu că mulţi dintre noi sunt atîta de sătui de chestiunea asta nerezolvată, încît preferă să creadă că romii nu au probleme. Şi mai ştiu că abordările naiv-bine intenţionate, cum e asta a mea, stîrnesc persiflarea, în cel mai bun caz.
Dar ce a fost uluitor pentru mine: doamna asta îşi face treaba acolo, încetul cu încetul, cu satisfacţii care poate nu înseamnă nimic pentru azi, dar ar putea avea sens în timp, fără să-şi afişeze intenţiile bune şi meritele. Am încercat să îmi imaginez ce înseamnă să trăieşti într-un mediu dublu ostil: pe de-o parte, neîncrederea romilor, poate îmblînzită treptat, pe de altă parte, neîncrederea brusc trezită a românilor din jur. Mi se pare teribil, mai greu decît să stabileşti programe pe foaie, care nu se aplică niciodată sau mesaje prosociale în autobuz, pe care nimeni nu le crede. Nu ştiu ce veţi crede citind articolul, dar mie Ana Nastasa mi se pare de un curaj şi de o perseverenţă din care am avea ce învăţa.
(şi cu aceasta mi-am terminat pledoaria, deşi aş fi vrut să îi zic un Bravo, doamnă!, că merită.)
PS. A, articolele de genul celui de mai sus arată că, incredibil, există viaţă în afara politicii şi bîrfelor mondene.
Da, puteţi spune că e un ziar prost în care mai nimeresc şi articole bune (de exemplu, cele ale domnului Neculau) sau că e un ziar provincial sau că e decent sau că e bun de şters geamurile. Nu contează. Pe mine m-a impresionat povestea: pe scurt, Ana Nastasa e mediator sanitar în Hîrlău, unde, dacă nu ştiţi sau nu aveţi răbdare să citiţi articolul, locuieşte o comunitate de romi compactă, cu normele şi problemele lor. Deschid o paranteză: ştiu că mulţi dintre noi sunt atîta de sătui de chestiunea asta nerezolvată, încît preferă să creadă că romii nu au probleme. Şi mai ştiu că abordările naiv-bine intenţionate, cum e asta a mea, stîrnesc persiflarea, în cel mai bun caz.
Dar ce a fost uluitor pentru mine: doamna asta îşi face treaba acolo, încetul cu încetul, cu satisfacţii care poate nu înseamnă nimic pentru azi, dar ar putea avea sens în timp, fără să-şi afişeze intenţiile bune şi meritele. Am încercat să îmi imaginez ce înseamnă să trăieşti într-un mediu dublu ostil: pe de-o parte, neîncrederea romilor, poate îmblînzită treptat, pe de altă parte, neîncrederea brusc trezită a românilor din jur. Mi se pare teribil, mai greu decît să stabileşti programe pe foaie, care nu se aplică niciodată sau mesaje prosociale în autobuz, pe care nimeni nu le crede. Nu ştiu ce veţi crede citind articolul, dar mie Ana Nastasa mi se pare de un curaj şi de o perseverenţă din care am avea ce învăţa.
(şi cu aceasta mi-am terminat pledoaria, deşi aş fi vrut să îi zic un Bravo, doamnă!, că merită.)
PS. A, articolele de genul celui de mai sus arată că, incredibil, există viaţă în afara politicii şi bîrfelor mondene.
7 comentarii:
Topeşte zăpada însemnarea asta!
Chiar merită. Bravo.
m-a surprins postarea asta. nu pentru ceea ce face doamna Nastasa (pentru care jos palaria!), ci pentru ca am descoperit ca-ti pasa de ceea ce face ea...
scuze pentru surprindere dar, stii, felul in care ne percep ceilalti cred ca depinde mult si de felul in care ne prezentam in fata lor.
Chiar că nu înţeleg întru totul surprinderea... Hiacint a postat mereu asemenea texte empatizante. Nu cred că are un istoric de persoană insensibilă pe acest blog... Scuzat să fiu. :(
Şi nu am înţeles nici partea cu percepţia. E vorba de Hiacint sau de subiectul textului ei - Ana Nastasa, Ziarul de Iaşi şi romii?
În ziare de provincie, adaug eu, găseşti uneori subiecte tratate cu mai puţină fereală ipocrită şi scrise cu mai multă deferenţă pt inteligenţa şi realele preocupări ale publicului.
Cristian, scuza-ma, mea culpa, nu am vazut ca textul e scris de Hiacint. credeam ca e scris de tine. perceptia mea se referea la tine. mi s-a parut o postare sensibila iar eu nu te percepeam asa. comentariul nu s-a dorit ofensiv. era admirativ.
Hiacint, pls, scuze.
Merită, da.
literelibere: am citit comentariul pe e-mail şi nu înţelegeam ce am făcut de ţi-am creat aşa o impresie. scotoceam în amintiri după momente în care m-am arătat insensibilă/aeriană/inaccesibilă. Nu că nu ar fi :)
Acum ne-am lămurit.
Noa, lasă c-am încasat-o eu, în schimb. Nici o supărare, literelibere. mai poftiţi. :)
Trimiteți un comentariu