Exerciţiu

Am furat şi eu un test de pe bookblog şi iacătă-mă-s (zgomote şi furii din toată lumea, uniţi-vă):

You're The Sound and the Fury!
by William Faulkner
Strong-willed but deeply confused, you are trying to come to grips with a major crisis in your life. You can see many different perspectives on the issue, but you're mostly overwhelmed with despair at what you've lost. People often have a hard time understanding you, but they have some vague sense that you must be brilliant anyway. Ultimately, you signify nothing.

Take the Book Quiz
at the Blue Pyramid.

Unde vreau sa traiesc 1

Şi voi?

De-ale cavalerilor*

Sigur că m-am amuzat, în sensul bun al cuvîntului. Mi-am luat, cum ar veni, partea de relaxare, cum toată lumea, după o zi aglomerată cu servici(u?), şcoală şi menaj, se uită la ştiri sau la telenovelă sau la filmulpro. Regele lui Barthelme este Arturul pe care-l ştim, slăbuţ, milos, un bătrînel veşnic, cu plete albite (normal) şi armură incompletă (fiindcă pe el nu îl ţinteşte nimeni oricum, doar e regele). Regina trăieşte între istovitoarele îndatoriri de regină şi aventuri amoroase, există şi un tiran şi un Lancelot şi un Bărbat Atîrnat şi un sfetnic bun. Întreaga curte în cel de-al doilea război. De întîmplat nu se întîmplă, se vorbeşte, cad şi se refac decoruri, avem un comentator răutăcios şi prăpăstios la radio, pe numele lui Ezra(Pound), conduită şi cavalerism, nobleţe şi empatie.

Ai spune că puţinele pagini înseamnă de fapt o supă cu de toate, de unde fiecare alege: unul ironia măgulitoare, altul răsuflă uşurat că s-a mai demitizat un război, altul vînează postmodernisme,clişee despre "specificul naţional", că tot e temă actuală, altul găseşte greşeli de redactare.

Eu una mă bucur că Artur nu e mort şi că faţa lui nu este întotdeauna cea a lui Sean Connery.

*Donald Barthelme- Regele, colecţia Cotidianul

După cugetat

...ce-am răspuns eu la chestionarul proustian al Zazei:

1.Principala mea trăsătură
Sunt de fapt toate cele omeneşti în proporţie neverificabilă

2.Calitatea pe care doresc să o întîlnesc la un bărbat
Răbdarea

3.Calitatea pe care doresc să o întîlnesc la o femeie
Farmecul

4.Ce preţuiesc cel mai mult la prietenii mei
Că au urechi de auzit

5.Principalul meu defect
Întîrzii şi n-am cuvînt

6.Îmi place să
Citesc dorm număr stele din tavan trag cu urechea

7.Ce fericire visez
Dar nu visez, o am deja

8.Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire
Sfîrşitul lumii?

9.Unde aş vrea să trăiesc
Într-un măr sau sub o lampă sau în cafenea sau în librărie

10.Culoarea preferată
Albastru

11.Ce floare-mi place
De cactus

12.Păsări preferate
Flamingo în poze şi prin scrieri, gîşte în realitate

13.Prozatorii mei preferaţi
Cei care nu mă fac să spun „cartea asta şi eu o scriam mai bine”

14.Poeţii preferaţi
Dumitraşcu. Trakl. Rilke. Celan

15.Eroii mei preferaţi din literatură şi eroinele
Nu au obiceiul să mă bîntuie

16.Compozitorii mei preferaţi
Mahler. Brahms. Schumann. Ravel

17.Pictorii preferaţi
Modigliani. Chagall. Soră-mea

18.Eroii preferaţi din viaţa reală
Toţi necunoscuţii

19.Ce urăsc cel mai mult
Micimea

20.Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere
Obrăznicia

21.Cum aş vrea să mor
Scurt

22.Greşelile care-mi inspiră indulgenţă
Cele din neatenţie

23. Deviza mea
Să pornim, deci!

Ah, am reuşit!(leapşa merge mai departe la Puck)

Cîte mirosuri

Dacă vine vorba de minunăţii de la Vlad venite, ne întoarcem la clasici. Îl ştiţi pe Grenouille?

"Pentru o vreme îşi putea îngădui odihna, cu conştiinţa împăcată. Se întindea: corporal, pe cît era în acel loc îngust posibil. Dar lăuntric — cît era de lung, şi moţăia pe proaspăt scuturatele saltele ale sufletului, lăsînd să-i joace-n jurul nărilor miresme alese: o aromat-picantă adiere, ca de pe cîmpuri de primăvară; un vînt de mai, călduţ, cel care bate printre primele frunze de fag; o briză a mării, aspră ca migdalele sărate. Pînă se ridica, se făcea după-amiază tîrzie — aşa-zisă după-amiază tîrzie, căci nu era acolo nici după-amiază, nici dimineaţă, nici seară, nici zori, nici lumină, nici întunecare, şi nu erau nici cîmpuri primăvăratice şi nici frunze verzi de fag... nu se aflau în universul lăuntric al lui Grenouille nici un fel de lucruri, ci numai miresmele lor. (A vorbi despre acest univers ca despre un peisaj e doar une façon de parler, un mod adecvat şi de altfel singurul posibil, fiindcă limbajul nostru nu se potriveşte descrierii lumii mirositoare.) Că se făcea deci după-amiază tîrzie, vrea să însemne o stare şi un punct temporal în sufletul lui Grenouille, cum se întîmplă în sud spre sfârşitul siestei, cînd amorţeala prînzului se desprinde de pe peisaj cu încetul şi viaţa oprită în loc vrea să reînceapă"
Patrick Süskind- Parfumul

Îmi amintesc unele dimineţi, orele cinci ale dimineţii, cînd patul e a doua piele, mai caldă, cînd mirosul de făptură adormită e primul pe care îl simţi. La ora asta, nasul abia se trezeşte, toate mirosurile capătă o claritate neaşteptată, dacă nu am fi curioşi, aceasta ar fi chiar agresivă. Apa care se evaporă de pe calorifer, ziarele din dulap, pijamaua sau cămaşa lipită de corp.

Pe urmă, rufele luate iarna de pe sîrmă, aproape îngheţate. Mirosul lor proaspăt, de frig şi nemişcare. Sîngele din mîini se sperie de răceala materialului, ameţeşte, se retrage.

Ceaiul de vişine care acoperă mirosul de prăjituri false, aroma lui amară şi fierbinte, care se retrage cînd te apropii şi îţi rămîne pe dinţi şi în cerul gurii. Aburul care te duce spre tavan.

Oraşul cînd plouă torenţial, cînd apa se scurge pe geamuri şi praful se transformă în noroi. Cînd pe strada din spatele pieţii, trebuie să cauţi pietrele mai înalte ca să nu îţi intre apa în pantofi. Mirosul părului ud şi cel din scuturatul umbrelei.

În fine, nu pot trece peste mirosul hainelor călcate, peste cel care vine din "magazie" cînd se şlefuieşte lemnul, mirosul lemnelor ude în foc, mirosul de hîrtie arsă, de pămînt de flori, atunci cînd ud grădina micuţă, cel al portocalelor fierte pentru gem, mirosul de la Sophia, care nu-i a mucegai sau a cărţi prăfuite. Cred că a fantome miroase acolo.

Invitaţia se trimite cui vrea, cui îşi aminteşte, vreunui vînător de parfumuri, trecătorilor, ajunge şi pe la Vio, de exemplu :)

Am dormit şi am visat

că mă plimbam într-un hol (fără acoperiş) de braţ cu un domn cu ochii roşii, cam ca pe bulevard, în relâche complet şi un pic de zeflemea, lipseau trăsurile, maşinile, lipseau alţi plimbăreţi, hohotele de rîs, şuşotelile sau foşnetul de haine care în genere trădează prezenţa oamenilor.

că din cînd în cînd cădeau coji de portocale uscate, oranj-negricioase, şi eu sau cine semăna cu mine spunea "ah, bine că nu-s de la flori, că am fi ştiut unde suntem".

că în chip demonstrativ şi ca să mă impresioneze, domnul cu ochii mai chema cîte o creatură din perete, dar o alunga degrabă, fiindcă nu îmi era pe plac.

da, şi am simţit în vis cum în loc să îmi iau zborul şi să îl las pe magician, şarlatan sau ce-o fi fost, ceva, poate să fie inima, poate să fie respiraţia, se făcea mai grea şi mai grea; şi mai curioasă.

aşa a rămas să ne plimbăm în continuare.

---------
Repede, la trezire, am pus mîna pe Sufletul romantic şi visul lui Beguin, că dacă e să interpretăm vise, aşa aş spune eu: acesta a fost un îndemn de cărturar cu metode noi, că doară viaţa noastră nu este un vis, dar trebuie să devină unul, şi sunt semne că va reuşi.

Ce mai vreau, ce mai poftesc

Interviu şi explicaţii dă în Lire.

Cum e cînd nu e curent

Mergi prin oraş cu soarele-n ochi, călcînd nu pe asfalt ros, ci pe un parchet lustruit. E aşa de linişte, că dacă ai scăpa o tavă sau ţi-ai aranja gulerul dantelat, s-ar întoarce toţi spre tine. Ar sta lumea în loc. Intri în holul îmbrăcat în lemn pînă la tavan, lemn roşietic pe întuneric. Buf sau poc se aud paşii, oricît ai merge pe vîrfuri. Telefonul nu clipeşte, becurile nu pîlpîie, radiourile nu se aud, numai un ritm al robinetului de la baie, o picătura la cîteva secunde, între 4 şi 6. Poţi deschide leneş o carte, poţi întinde patul ca şi cum ar fi noapte, poţi mînca bomboane cu mentă, poţi întoarce toate buzunarele pe dos căutînd ceva, ai şi uitat ce. Poţi ameţi cuvinte ruseşti cu portugheze, poţi ghici un ceai numai după miros. Şi altele, care nu există în zilele normale, cînd calculatorul, televizorul, telefonul, frigiderul, becurile în toată casa hîrîie şi şuşotesc fără încetare.

Ei da

Ce face omul cînd are capul plin de cafele şi un pietroi în stomac? După ce a tras cu urechea la vreo două conversaţii (intime), făcîndu-se că ascultă muzică? Se drege: mai pune un test, un joc, ceva. Asta am aflat trecînd pe la vio şi, ce să zic, moralul mi-a crescut uimitor:

You are The High Priestess

Science, Wisdom, Knowledge, Education.

The High Priestess is the card of knowledge, instinctual, supernatural, secret knowledge. She holds scrolls of arcane information that she might, or might not reveal to you. The moon crown on her head as well as the crescent by her foot indicates her willingness to illuminate what you otherwise might not see, reveal the secrets you need to know. The High Priestess is also associated with the moon however and can also indicate change or fluxuation, particularly when it comes to your moods.

What Tarot Card are You?
Take the Test to Find Out.

Afară din modă

"Acum treizeci de ani, Dumnezeu era foarte en vogue în cercurile literare: era de bon ton să fii credincios şi ziariştii îl foloseau pentru a-şi împodobi o exprimare sau pentru a-şi echilibra o frază; dar apoi Dumnezeu a ieşit din modă(lucru ciudat, o dată cu cricketul şi cu berea) şi i-a luat locul Zeul Pan. În cel puţin o sută de romane, copita despicată a acestuia şi-a lăsat urma în brazdă; poeţii îi vedeau umbra furişîndu-se pe izlazurile şi prin parcurile Londrei în lumina amurgului, iar literatele din comitatul Surrey, nimfe ale epocii industriale, îşi jertfeau virginitatea îmbrăţişării sale sălbatice, ca într-un adevărat mister. Din punct de vedere spiritual, ele se simţeau total schimbate. Dar apoi s-a demodat şi Pan, şi i-a luat locul Frumuseţea. Oamenii o găsesc într-o locuţiune sau expresie, sau într-un calcan, într-un cîine, într-o zi, într-un tablou, într-o acţiune, într-o rochie. Cohorte întregi de femei tinere, fiecare din ele autoare a unui roman atît de promiţător şi de abil scris, ciripesc despre ea pe toate tonurile- de la cel aluziv pînă la cel insidios, de la pasionat pînă la fermecător; iar tinerii, mai ales cei descinşi de curînd de la Oxford, dar purtînd ca trenă norii de glorie ai acestei universităţi, care ne explică în revistele săptămînale ce ar trebui să gîndim noi despre artă, viaţă şi univers, azvîrl cuvîntul cu o neglijenţă rafinată pe tot cuprinsul paginilor lor dense, neaerisite."
W.Somerset Maugham- Plăcerile vieţii, în traducerea lui Andrei Bantaş.
Acum nu spun că a fost o lectură "rafinată", care să respire eleganţă şi idei înalte, care să agreseze moralul sau să te pună pe gînduri. Dar pe mine m-a ţinut în rîsete mai discrete şi mai puţin discrete o zi întreagă. Pe urmă am aflat că Maugham e demodat. Iar azi, cînd mergeam spre gară, mi-a şoptit o cunoştinţă drăguţă că şi croiala paltonului meu e demodată.

O carte pentru fiecare copil

Să vă spun ceva frumos, din seria entuziasme declarate:

bookblog.ro organizeaza in luna februarie o actiune de colectare si donatie de carte pentru copiii din orfelinate si centre de plasament din Bucuresti.

Daca ai acasa carti pentru copii si tineri (pana la 18 ani) - carti de povesti, de colorat, beletristica sau de specialitate (manuale scolare sau carti de nivel de scoala primara / liceu) - de care te poti desparti ca sa bucuri sufletul unui copil, SI TU POTI OFERI O CARTE !

Cartile se vor colecta:
Marti, 13.02.2007, intre orele 17:00 si 20:00, in ASE, Cladirea Comert (Mihai Eminescu), la parter.
Sambata, 17.02.2007, intre orele 11:00 si 14:00 in acelasi loc.

Daca ai multe carti trimite un email cu nume si numar de telefon la cartipentrucopii @ bookblog.ro pentru a discuta posibilitati de ridicare a cartilor, pina la data de 16.02.2007. Daca ai vrea sa ajuti dar nu ai carti pentru copii intreaba-ti prietenii sau macar povesteste-le de initiativa noastra.

Haideti sa ii ajutam sa viseze mai frumos!

Pe scurt

Poza arată un oraş cochet şi cinstit; aşa şi mintea mea zilele astea. Cred că am greşit ingredientele din ceaiurile zînei, că am adormit la ore stranii, am deschis teveul, am apăsat pe butoane de la 1 la 99 şi înapoi, nimic bun, în afară de trei dame care ţineau dietă;ş-am stat la discuţii la colţul străzii, în fum acru, ş-am citit cărţi şi bloguri pînă cînd au început să semene unele cu altele. Azi dimineaţă m-am trezit cu gustul ciocolatei de casă, venit cine ştie din ce lume, cu gustul hîrtiei brun-aurite lipită de bucăţi şi arsura tăvii pe degete.

Plimbare 1910*

- Trec pe strada mare cu domnul mateiu caragiale
cîntăm un cîntec de lume:-să vezi, pe ăştia
acuşi îi leagă vardiştii pe ăştia îi gîdilă-n creier…
Pe ăştia puteţi conta! zice zeul din ceriu luîndu-şi
pastila
cîntînd şi el acolo cîntecul nostru.
Vom uita pînă la capătul străzii cîntecul acesta
(zeul şi el) vom cînta un altul. Ochiul meu este roşu
ochiul domnului mateiu nu-i roşu
Las’că vine şi pena
Face ea din scăfîrliile noastre mimoze

*Aurel Dumitraşcu- Scene din viaţa poemului

Îmi ard degetele de febra găsitului, în timp ce-normal- prin cap trece vîntul fără praf, neavînd ce răscula. E onoarea(şi visul meu secret) să leg o vrăjitoare, Medeea, unde am citit eu cu ochii mari despre ceaiul cu piper, şi de unde mă credeam tare cultă în ceaiuri, văz că nu-s. Domnişoară vrăjitoare, să scrieţi mai multe, dar cu responsabilitate, că eu le încerc.

Şi partea a doua a descoperirii se cheamă Baton Rouge, pe unde mă plimb acum, în loc să mă încrunt pe o gramatică oarecare. Dar, după cum spune o mătuşă, asta tot cu un ceai se rezolvă...

Lindenfeld

"Există momente cînd te crezi nu numai învingător, ci şi de neînvins, crezi că gloria ta de moment este eternă. Şi nici nu înţelegi de ce te apasă ceva ca un fier de călcat pe piept, de ce-ţi amorţeşte mîna şi nu-ţi explici pe unde a intrat atîta slăbiciune în trupul său. Ceva neştiut pînă atunci a declanşat sleiala care pune stăpînire pe fiecare parte a ta. Dacă ai noroc şi intri pe mîna doctorilor, poţi să scapi. Dar inima nu-ţi mai este aliatul de nădejde cu care crezi că vei merge pînă la capătul lumii fără să obosească."
Ioan T. Morar- Lindenfeld

Mi se pare nedrept că sub impresia generală de strident-neplauzibil-neînghiţibil trăieşte o poveste vie, care se arată în pasaje cum e acesta de sus, care putea face o carte mult mai bună. Totuşi, mă mai gîndesc la asta: dacă Lindenfeld e cartea unei lumi de carton*, poate că şi personajele de carton au dialoguri la fel şi asta ar explica impresia generală.

*Mircea Mihăieş, pe coperta a IV-a

Gheorghe Crăciun(1950-2007)

Să se odihnească în pace!