Despre moarte şi alte două obiecte

Cred că la Mahalagiu era o idee ispititoare despre circuitul omului în natură, la care am aderat fără prea multe întrebări. Dar dacă totuşi, pusă la colţ de Merimeri, trebuie să mă gîndesc serios la epitaf, sper să primească un scurt ocol. Ea întreabă aşa:

"Ce v-ar placea sa vi se scrie epitaf cand va stramutati pe plaiurile vanatorii eterne?"

Mai întîi că mie-mi plac cimitirele, cred că de cînd l-am descoperit pe cel de lîngă via bunicilor. Are o poartă de copaci, frunze şi agăţătoare într-o parte, şi o poartă de fier, parcă verde, mare, scîrţîitoare în cealaltă. Cele mai bune vişine, normal, şi cele mai bune locuri de ascuns. Locul cel mai nelumesc de pe pămînt, dacă mă întrebaţi, cu crucile alea albe, înalte, pentru oamenii bogaţi, cu altele mai prăpădite, cu nişte pietroaie pătrate pentru soldaţi, cu cîte o babă-stafie printre ele şi aceeaşi poveste: " - Ştii cine e aici? străstrăstrăbunică-ta. - Daaa?"

Numai că mă înspăimîntă cortegiile mortuare care blochează Bîrladul între o biserică şi cimitir (pe care îl vezi primul dacă vii dinspre Iaşi) şi bocetele şi şirul de oameni care se măreşte se măreşte... De aia cred că voi umbla, cenuşă, prin buzunarele prietenilor mei, în servietele lor sau prin vreun colţ de dulap. Aşa mi-ar fi de bine...Dar totuşi, imaginîndu-mă o băbuţă cu singura încîntare viitorul mormînt, cred că m-ar încălzi (dacă se poate spune aşa) un loc cam cît o cutie, la care să se oprească un "Ştii cine e aici?"

[Leapşa o dau cui îndrăzneşte]

Dianaticus

Într-o seară de noiembrie, ies cu zânele la păscut. Numai cu desăvârşită fereală le puteam înfățișa lumii, altfel nu le-aş mai fi slobozit în veci din braţele vânjoase ale acelui mănunchi de masculi cu mădularele erecte de lăsau în urma lor dâre lipicioase de secreții și salivă, scormoniţi de pofte diverse, pe când fetele mele zănatice se mai dădeau și-n petec cu dânşii, ridicându-și în cap fustiţele oricum transparente, fina lenjerie pradă ochilor hămesiţi, duminica, ziua-n amiaza mare, când tot satul ședea pe laviţa de la uliţă: veniţi, veniţi!

alte fecioare neîncepute priveau scena printre degete, cu cealaltă mână la gură, divertismentul viu oferit de dianaticele mele în spațiul public, se trezeau cutremurate de anumite îndoieli ținute până atunci departe de sufletul lor, simţeau trupul încins cum le înmugureşte, cerându-şi hrana, că degetele încep să le alunece de pe adâncitura orbitelor în jos pe faţă şi mai jos, în urma degetelor holdele dorinţei dădeau în pârg, vezi, din aceste motive ieşisem eu cu ele la păscut numai noaptea, chiar și atunci nu era prea uşor, pielea lor de-o albeaţă lunară iradia de sub hainele străvezii, zăpăcind orice om cu îngerul slab

efectele sonore sintetice se adună, cresc, se estompează, revin şi se suprapun, se repetă inepuizabil, oricât ar fi de numeroase, tot minimal se cheamă

când a vrut pentru a doua oară să-mi sufle-n gură n-am mai lăsat-o, mâncarea se răcise, ventilată de limba mea aprigă şi plimbăreaţă şi de aerul rece care-mi intra printre dinţi, prin locuri special amenajate pentru fumat şi pentru călătoriile fără bilet, consumat o cafea, citit, vorbit, ştampilat, ştanţat, i-am aplicat două săruturi moi pe buzele ca inexistente, n-am protestat, prefăcându-mă puţin nedumerită, eram de-a dreptul uluit, fiindcă nicicând în stare de trezie n-aş fi procedat la asemenea fapte reprobabile, rog să se consemneze acolo, lumea își pare sieși, însă, mai frumoasă şi mai puţin absurdă dacă beau două pahare de gin la sec ca apoi să dau de zece ori din coamă pe un ritm electric

zânele mele nu înţelegeau să-şi expună într-o cuminte nemișcare intrarea triumfală abia ascunsă de dantela cea neagră a lenjeriei pierdute în defileul rectal, străjuit zi şi noapte de sferele perfecte ce ne duc pre noi în păcat şi ne lasă slugi la cel rău şi pe urmă râd negru şi roşu, cu zulufii zbătându-li-se în aer, în spirale mari, râd mereu, musafirii uită de petrecerea lor, îngrămădindu-se pe la ferestre, în timp ce câinii devorau, puţin câte puţin, bufetul abundent, aranjat cu atâta simţ aristocratic, și ferestrele - neîncăpătoare de ciorchinii capetelor omeneşti smintite de jocul dianelor care acum păreau să plutească deasupra frunzelor uscate cu foehnul cel vechi din baie.

Lista noastră de bucate

- Un cînticel pus pe repeat:


- Un caiet numai bun de răsfoit

- Felinarele din oraş aprinse în miezul zilei

- un vers: "Dimineaţă m-am întors acasă - mă străduiam să fiu fără gînduri."(Mircea Ivănescu)

- o listă lungă cu urgenţe de care n-am nici un chef şi bine că nu merge radioul

Cunoscătorii

Bine v-am găsit. Voi renunţa din start a-mi mai propune să mă aseamăn vouă. Nu voi izbuti. Aşa că voi fi ceea ce nu mulţi reuşesc cu brio: cât mai...eu însumi. Asta va deranja cumplit, vă promit/vă asigur. Sunt necioplit rău de tot.

Doresc să aflu

Cine e Graham Swift? Să încep, de fapt, cu începutul. Lucrurile stau cam aşa: doamna B., pe care o cunoşteam drept "scorpia înfiorătoare penibilă şi care s-a născut să-ţi facă o zi din proastă în şi mai proastă" m-a văzut citind din The Invention of Solitude şi s-a apropiat. M-am dat vreo cinci cm mai încolo, mi-au crescut ţepi pe voce şi am aşteptat ce-i mai rău. "Pot să mă uit şi eu puţin?" vine mult-aşteptata replică ucigaşă. Parcă trebuia să sune altfel... Şi aşa, un pic jenată, fără să lase deoparte haina de afurisită, de exclusă care suferă, mi-a mărturisit pasiunea dumneaei pentru Graham Swift, similară cu a mea pentru Paul Auster. Facem schimb de cărţi? Facem. Aşa că mă uit acum la volumul ăsta- Last Orders se numeşte- îl răsfoiesc, caut pe google, mă aflu bucuroasă de un lucru nou. Primul paragraf sună cam aşa:

„It aint like your regular sort of day. Bernie pulls me a pint and puts it in front of me. He looks at me, puzzled, with his loose, doggy face but he can tell I don’t want no chit-chat. That’s why I’m here, five minutes after opening, for a little silent pow-wow with a pint glass. He can see the black tie, though it’s four days since the funeral. I hand him a fiver and he takes it to the till and brings back my change. He puts the coins, extra gently, eyeing on me, on the bar beside my pint."

Doamna B. are de asemenea o brăţară mov cu Reading is magic.

Prin noapte, prostii şi revolte

Să zicem că aş fi boemă, că merg numai pe vîrfuri sau că am un văl pe ochi, unul nici prea gros nici transparent, încît văd realitatea mai roz, mai pastelat, după caz. Am avut un fel de polemică ym pe o temă la modă, un dialog haotic, deloc lămuritor. Totuşi, închipuiţi-vă numai pentru cîteva minute că aţi fi ceea ce desemnăm ca "minoritar". Indiferent de criteriu. Ce s-ar întîmpla atunci? Vi s-ar schimba deodată viaţa? Aţi avea altă piele, alt corp, alte senzaţii? V-aţi trezi, poate, cu capul mai greu de dimineaţă, drumul spre serviciu ar fi mai lung? Poate vi s-ar ascuţi simţurile, poate aţi deveni intoleranţi, gata să atacaţi la orice remarcă vinovată sau inocentă, poate peste voi s-ar pune o a doua piele, groasă, bună să reziste la de toate. Dar cum ar fi apoi ca din excepţie să devii regulă, să faci regulile?

***
Într-un număr vechi din Lettre, scriitorii scriu despre cum au scris ei prima dată. Fermecător dosarul, şi ca document...şi ca feeling. Aşa îmi pierd după-amiezele, cu scribi, unii serioşi, alţii nostalgici, Cu The Future pe repeat şi nici nu ştiu cum naiba s-a făcut dimineaţă.

Ce nebunie

Dar e o adevărată nebunie, domnule Şoarece! izbucni domnişoara Maimuţă-Pisică. Să plecaţi aşa, să lăsaţi totul baltă?... Dar studiul dumneavoastră despre Căpcăuni, a cărui documentaţie, ştiţi bine, însumează mii şi mii de note?

(Sonia Larian - Biblioteca fantastică)

Am călătorit în timpul acesta, cu numele său de cod „mi-e rău”, într-un oraş fantastic. Străzile se spală dimineaţa înainte de orele 5: 30, cînd noi prin casele noastre ne întoarcem pe partea cealaltă sau ne trezim în bolborositul cafelei pe foc - cei mai norocoşi, vreau să spun. După aceea, paznicii stau în faţa uşilor şi fumează sau cască, printre jaluzele se văd în dungi. Vecinii se evaporă sau devin pentru cîteva zile tăcuţi, pleacă în vacanţă sau pur şi simplu dorm. Mi se deschid ochii după hibernarea lungă, nu mai mult decît ai unui gîndac pe o codiţă de ceapă. Dar orişicît. Cum aş fi văzut altfel în sfîrşit că strada se cheamă Strada Calelor? Cum altfel m-aş fi oprit pentru puţine zile din trăncănit, dat cu părerea, ridicat tonul sau scris? E minunat să lipseşti, măcar cît Dorothy, pierdută în furtună.

Cîteva versuri

(...) case fără chip, cerşetori, seringi
prostituate vorbind mai multe limbi
tarafuri folclorice, strigături, vodcă
alţi oameni simpatici, aproape drăguţi…

dar şi tristeţea din ochii lui Richard
tăcerea lui adâncă precum o durere pe care
n-o poate mărturisi
(Vasile Gârneţ)

...şi da, vreme de lăsat pardesiul în dulap, de cumpărat pantofi pentru plimbări (din alea fără "am treabă şi mă grăbesc") şi de făcut liste cu titlul unde plecăm la vară.

Întîmplări

Am o idee, ceva ca un capsator, că azi e luni. Şi chiar dacă nu e, tot a luni seamănă. Frumos este că a apărut numărul 147-149 din Contrafort, gustul cafelei aşa cum era înainte (cumva răutăcios), cîteva poze pentru după-amiezi fără ceai, zumzăitul binecunoscut al ştirilor şi senzaţia de parcă-mi-a-căzut-pianul-în-cap de după, plus un e-mail absolut încîntător.

[călătoria pe bulevard e de la noua descoperire, kiddophoto.net]

Şapte paşi prin tunel

Cînd ne hotărîm să ieşim din bibliotecă/ de lîngă calculator/ de sub pat/ de sub pătură, eu şi mintea mea ocupată cu liste ce nu suportă amînare, cînd facem tot posibilul să nu întîrziem, să nu ajungem ciufulite, prost dispuse, cîmpuri minate, atunci se întîmplă următoarele:
- pe vizor intră un curent rece şi un sunet ascuţit
- se aude prima uşă încuiată automat
- ciorapii se agaţă, zgîrie, înroşesc la vîrfuri
- de pe scara blocului vine galopînd un miros de ceapă semi-prăjită să-ţi lăcrimeze ochii şi să strănuţi
- apare din senin, doar uşa era încuiată, o foaie colorată care nu-ncape în cutia poştală, un poştaş care tropăie, doi copii care aruncă mingea prin ghivece
- ochi iscoditori pe la geamuri, prin pereţi
- cîteodată, apare Marea Cotoroanţă, pupăcioasă şi pusă pe critici.
Dar şi altele.