Dar e o adevărată nebunie, domnule Şoarece! izbucni domnişoara Maimuţă-Pisică. Să plecaţi aşa, să lăsaţi totul baltă?... Dar studiul dumneavoastră despre Căpcăuni, a cărui documentaţie, ştiţi bine, însumează mii şi mii de note?
(Sonia Larian - Biblioteca fantastică)
Am călătorit în timpul acesta, cu numele său de cod „mi-e rău”, într-un oraş fantastic. Străzile se spală dimineaţa înainte de orele 5: 30, cînd noi prin casele noastre ne întoarcem pe partea cealaltă sau ne trezim în bolborositul cafelei pe foc - cei mai norocoşi, vreau să spun. După aceea, paznicii stau în faţa uşilor şi fumează sau cască, printre jaluzele se văd în dungi. Vecinii se evaporă sau devin pentru cîteva zile tăcuţi, pleacă în vacanţă sau pur şi simplu dorm. Mi se deschid ochii după hibernarea lungă, nu mai mult decît ai unui gîndac pe o codiţă de ceapă. Dar orişicît. Cum aş fi văzut altfel în sfîrşit că strada se cheamă Strada Calelor? Cum altfel m-aş fi oprit pentru puţine zile din trăncănit, dat cu părerea, ridicat tonul sau scris? E minunat să lipseşti, măcar cît Dorothy, pierdută în furtună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu