Dianaticus

Într-o seară de noiembrie, ies cu zânele la păscut. Numai cu desăvârşită fereală le puteam înfățișa lumii, altfel nu le-aş mai fi slobozit în veci din braţele vânjoase ale acelui mănunchi de masculi cu mădularele erecte de lăsau în urma lor dâre lipicioase de secreții și salivă, scormoniţi de pofte diverse, pe când fetele mele zănatice se mai dădeau și-n petec cu dânşii, ridicându-și în cap fustiţele oricum transparente, fina lenjerie pradă ochilor hămesiţi, duminica, ziua-n amiaza mare, când tot satul ședea pe laviţa de la uliţă: veniţi, veniţi!

alte fecioare neîncepute priveau scena printre degete, cu cealaltă mână la gură, divertismentul viu oferit de dianaticele mele în spațiul public, se trezeau cutremurate de anumite îndoieli ținute până atunci departe de sufletul lor, simţeau trupul încins cum le înmugureşte, cerându-şi hrana, că degetele încep să le alunece de pe adâncitura orbitelor în jos pe faţă şi mai jos, în urma degetelor holdele dorinţei dădeau în pârg, vezi, din aceste motive ieşisem eu cu ele la păscut numai noaptea, chiar și atunci nu era prea uşor, pielea lor de-o albeaţă lunară iradia de sub hainele străvezii, zăpăcind orice om cu îngerul slab

efectele sonore sintetice se adună, cresc, se estompează, revin şi se suprapun, se repetă inepuizabil, oricât ar fi de numeroase, tot minimal se cheamă

când a vrut pentru a doua oară să-mi sufle-n gură n-am mai lăsat-o, mâncarea se răcise, ventilată de limba mea aprigă şi plimbăreaţă şi de aerul rece care-mi intra printre dinţi, prin locuri special amenajate pentru fumat şi pentru călătoriile fără bilet, consumat o cafea, citit, vorbit, ştampilat, ştanţat, i-am aplicat două săruturi moi pe buzele ca inexistente, n-am protestat, prefăcându-mă puţin nedumerită, eram de-a dreptul uluit, fiindcă nicicând în stare de trezie n-aş fi procedat la asemenea fapte reprobabile, rog să se consemneze acolo, lumea își pare sieși, însă, mai frumoasă şi mai puţin absurdă dacă beau două pahare de gin la sec ca apoi să dau de zece ori din coamă pe un ritm electric

zânele mele nu înţelegeau să-şi expună într-o cuminte nemișcare intrarea triumfală abia ascunsă de dantela cea neagră a lenjeriei pierdute în defileul rectal, străjuit zi şi noapte de sferele perfecte ce ne duc pre noi în păcat şi ne lasă slugi la cel rău şi pe urmă râd negru şi roşu, cu zulufii zbătându-li-se în aer, în spirale mari, râd mereu, musafirii uită de petrecerea lor, îngrămădindu-se pe la ferestre, în timp ce câinii devorau, puţin câte puţin, bufetul abundent, aranjat cu atâta simţ aristocratic, și ferestrele - neîncăpătoare de ciorchinii capetelor omeneşti smintite de jocul dianelor care acum păreau să plutească deasupra frunzelor uscate cu foehnul cel vechi din baie.