duminică, 27 mai 2007

Dianaticus

Într-o seară de noiembrie, am ieşit cu zânele la păscut. Numai cu desăvârşită fereală le puteam înfățișa lumii, altfel nu le-aş mai fi scos în veci din braţele vânjoase ale unui mănunchi de masculi cu mădularele erecte, care lăsau în urma lor fluvii lipicioase de salivă, scormoniţi fiind de pofte diverse iar fetele mele, zănatice, se mai şi dădeau în petec cu dânşii, rădicând în cap fustiţele oricum transparente, fina lenjerie pradă ochilor hămesiţi, ziua, duminica, când tot satul era pe laviţele de la uliţă: veniţi, veniţi!

alte fecioare priveau printre degete, c-o mână la gură, divertismentul live oferit de dianaticele mele pe stradă, se trezeau cutremurate de anumite îndoieli ce se ţinuseră până atunci departe de sufletul lor, simţeau cum trupul încins le înmugureşte, cerându-şi hrana, aşa că degetele încep să le alunece de pe adâncitura orbitelor în jos pe faţă şi mai jos, în urma degetelor holdele dorinţei dădeau în pârg nemaizăbovind nici o clipă, vezi, din aceste motive ieşeam eu cu ele la păscut numai noaptea şi nici atunci nu era prea uşor, pielea lor de o albeaţă lunară iradia de sub hainele străvezii, zăpăcind orice om slab de demon

efectele sonore sintetice se adună, se pierd şi se suprapun, se repetă inepuizabil, cât ar fi de numeroase, tot minimal se cheamă

când a vrut pentru a doua oară să-mi sufle-n gură, n-am mai lăsat-o, mâncarea se răcise, ventilată de limba mea aprigă şi plimbăreaţă şi de aerul rece care-mi intra printre dinţi, prin locuri special amenajate pentru fumat şi pentru călătoriile fără bilet, consumat o cafea, citit, vorbit, ştampilat, ştanţat, i-am aplicat două săruturi moi pe buzele ca inexistente, n-am protestat, prefăcându-mă puţin nedumerită, eram de-a dreptul uluit, fiindcă nicicând, în stare de trezie, n-aş fi procedat la asemenea fapte reprobabile, rog să se consemneze acolo, lumea își pare sieși, însă, mai frumoasă şi mai puţin absurdă dacă bea două pahare de gin la sec şi-apoi dă de zece ori din coamă pe un ritm electric

zânele mele nu înţelegeau să-şi expună într-o cuminte nemișcare intrarea triumfală abia ascunsă de dantela cea neagră a lenjeriei pierdute în defileul rectal, străjuit zi şi noapte de sferele perfecte ce ne duc pre noi în păcat şi ne lasă slugi la cel rău şi pe urmă râd negru şi roşu, cu zulufii zbătându-li-se în aer, în spirale mari, râd mereu şi musafirii uită de petrecerea lor, îngrămădindu-ne pe la ferestre, în timp ce câinii ne devorau, puţin câte puţin, bufetul abundent, aranjat cu atâta simţ aristocratic, iar ferestrele neîncăpătoare de atâţia ciorchini de capete omeneşti smintite de jocul dianelor care acum păreau să plutească pe deasupra frunzelor uscate cu foehnul cel vechi din baie.

Niciun comentariu: