De la una la alta

E plină lumea de lepre! Ici şi colo cîte un om!- aşa-ţi zicea azi motanul Rock.
(Aurel Dumitraşcu- Carnete Maro I)

A venit vremea s-o spun: sunt o neserioasă. Uite-mă cum stau de mai bine de două zile în braţe cu un jurnal neapărat sentimental, tipărit prost, scris pentru a rămîne în dulap, asta cînd nu zapez într-un plictis sec între filme optimiste şi emisiuni toante. Da, mărturisesc, sunt o neserioasă, azi am făcut prăjituri în loc să alerg după autobuz, în loc să merg la petrecere, coafor, plimbare, întîlnire; am lenevit pe bloguri în loc să iau notiţe pentru recenzia de mîine, m-am mutat de pe scaun pe pat pe fotoliu în loc să citesc cu creionul în mînă. Dar mă simt vinovată un peu, aşa că mîine cînd o să ies din casă o să mă arate cineva cu degetul „Ia uite, ia uite, uite la ea, a zăcut un week-end!”
Ajung la concluzia că-mi trebuie o pisică.

Dar leneveala aduce lucruri bune, pe lîngă un soi de plutire tîmpă (să fie şi acesta un fel de chiul?): Am citit la Zaza mai mult şi mai atent decît o fac în timpul săptămînii. Aflu că în hoinărelile dumisale a ajuns pe Plantelor paişpe, loc unde nu am pus piciorul, dar trebuie să-l fi visat, altfel nu-mi închipui de ce se potriveşte aşa minunat ca răspuns. Normal, de proprietăreasă nu ştiu nimic, dar vai ce-aş sta acolo în mai, cu picioarele întinse pe un scaun, să citesc, să pierd rîndul, să mai casc, să mă mai uit la soare...chiar şi la ficus.