Masculul ideal

 Masculul „ideal” al filmelor europene de duzină: ochi mari, albaștri, umbriți de sprâncene groase, lăsate să țâșnească neglijent, bărbos (desigur), frezat impecabil, dar cu aspect oarecum rebel, rareori poartă părul foarte scurt, părul trebuie dat peste cap, înțepenit acolo cu föhn-ul, liziera părului începe la 2 cm deasupra ochilor. Ca la animale. Să arate și civilizat, dar și ca și cum ieri ar fi coborât din copac, cu tot cu tricoul lui polo scump, băgat în pantaloni, având numărul de cute socotit cu atenție dinainte ca masculul să iasă afară din locuință.

Same shit

 Altă zi, alt nimic, făcut cu maximă îndemânare.

Palatul lunii*

Palatul lunii - romanul coincidențelor neverosimile. Auster - unul dintre cei mai mari “mincinoși” din întreaga ficțiune. Un plăsmuitor neîntrecut.

Cartea asta este de citit în împrejurările în care ți se întâmplă să simți că ai încetat să mai crezi în ficțiune, în “adevărul minciunilor”. Este o supradoză de născociri uimitoare ce te seduc & conving, treptat, să le cedezi, acceptându-le.

Volumul se încheagă în jurul capacității diverșilor povestitori-personaje de a ține focul poveștii nestins. Rolul autorului fiind acela de a stabili care sunt firele nevăzute ce leagă întâmplările între ele. 

Cât timp mai este o istorisire de spus, o reconstituire sau o speculație de făcut și măcar un cititor la “capătul celălalt”, romanul lui Auster poate să-și urmeze fără obstacole existența. Și ar putea s-o tot ducă așa, la nesfârșit.

Traducerea, cu toate că-i cinstită, suferă de acele mici infatuări ale traducătorului prea sigur(ă) pe el (ea), luat de valul credinței că a dat de “miezul” cărții, începând să zburde cam neglijent prin vocabular și gramatică.

Mai concret, este inadmisibil să nu cunoști formele conjugării mai mult ca perfectului, dacă tot îți asumi marea răspundere de a-l transpune pe Auster în românește. Nu poți să aproximezi mai mult ca perfectul ca la mamaia acasă, la țară, în sudul patriei, unde ai crescut: “judecasei” (în loc de judecaseși), “crezusei” (în loc de crezuseși).

Din păcate, de multe ori, neglijențele de acest tip îmi umbresc apoi lectura întregii cărți. Înaintez cu suspiciune, întrebându-mă mereu dacă să am sau să n-am deplină încredere în ceea ce urmează să citesc...

——

*Paul Auster, Palatul lunii, Humanitas

Nu bate câmpii

 Sute de pagini de câmpi bătuți nu pot întrece o poveste bine spusă. Frânturi de filosofie, dramatism artificial, isterie telenovelistică, gândire „adâncă”, analiză politică ori psiho - toate pălesc și pierd în întrecerea cu povestea depănată cu talent, firească, curgătoare (nu musai cronologică), fără nimic în plus, nimic baroc, înflorit, liricizat, epatant ca stilistică; fără parada de înaltă cultură ori de cultură enciclopedică la care apelează des unii scribi seci la inimă, cu pretenții de scriitori. Din sterilitate, din neputința de a-și găsi drumul către imaginație, din sărăcia imaginației.

Revenind la Cioran, vorbind despre mine

 „Copil fiind, eram extrem de legat de satul meu, altceva nu iubeam. Nu voi uita niciodată spaima, groaza, durerea pe care le-am simțit când a trebuit să plec la oraș, la liceu. (...) Ce strângere de inimă! Ce sfâșiere.”

                    E. M. Cioran, Caiete 

a Deal

 Dealul - mentorul meu de piatră seacă.

Un pic mai în vârstă ca mine, îl respect și mă apropii de el întotdeauna cu sfială, ca de un stareț greu de înduplecat. De parcă m-aș teme că ar putea, cândva, să refuze să mă primească în poala lui.

Sunt vecin cu Dealul și încă mă las învățat cum să mă port în preajma lui. Ce ofrande să-i aduc, când să-l las în pace.

Să-l văd, să-l simt sub tălpi. Într-una dintre dăți, chiar mi-am luat dinadins încălțări cu talpă mai subțire, ca să mă las rănit de el.

Îi port Dealului insectele, brățări înaripate la încheieturi - în spatele genunchilor, la gleznă, pe abdomen, unde-i pielea fragedă. O relație de iubire la distanța unui braț. Iubirea cu un străin ce mă iubește nici eu nu știu cât.

O protuberanță a scoarței, acoperită cu mușchi, arbuști spinoși, copaci - vegetație. Un sol îndărătnic, ce nu reține apa. Clei, beton pe timp de secetă - cum e și acum.

Voci

 Avea vocea încetinită ca un disc de vinil pe care îți apeși degetul.

P. Gay/S. Freud

 „Dar dacă jocul copiilor exprimă dorința de a fi maturi, adulții își consideră fanteziile copilărești. În acest sens, atât jocul cât și fantezia reflectă stări de nemulțumire: //Am putea spune că persoana mulțumită nu-și creează niciodată fantezii, ci doar cea nemulțumită o face (Freud).// Pe scurt, o fantezie, ca și dorința exprimată în joc, este //o corectare a realității nesatisfăcătoare (Freud).//”

Eu: persoana mulțumită nu creează niciodată. Punct! Freud: „artele sunt un narcotic cultural”.

Jurnal de pandemie. Mai, 2020

 Din ce înțeleg eu, în zilele astea, mulți părinți ajung să-și cunoască cu adevărat copiii, petrecând o mai mare parte din timp în preajma lor. Câți dintre părinți știau, până mai ieri, care-i chipul & care-i firea copilului la prânz, de exemplu? Ce obiceiuri, ce nevoi are la ora aceea? Cât de mofturos, de pisălog sau de iubitor poate fi propriul copil la ora 13. Mulți nu aveau habar. Acum, au aflat!

Așa cum, despre adulți, se spune (o spun conspiraționiștii slab educați) că-s „sclavi moderni” la câte o corporație, tot așa, și copiii lor sunt, s-o admitem, orfani part-time.

Petreci, constrâns de izolarea la domiciliu, cca. 12 ore în același spațiu cu copilul tău, nu 4 ore - ca până-n prezent. Fostul interval 18-20/22 (când e ora patului), a devenit 7-20/22. Asta, dacă - în lipsa activității și a epuizării de peste zi, a programului drastic de culcare/trezire, îl mai poți târî în pat, seara, la ora obișnuită.