Dealul - mentorul meu de piatră seacă.
Un pic mai în vârstă ca mine, îl respect și mă apropii de el întotdeauna cu sfială, ca de un stareț greu de înduplecat. De parcă m-aș teme că ar putea, cândva, să refuze să mă primească în poala lui.
Sunt vecin cu Dealul și încă mă las învățat cum să mă port în preajma lui. Ce ofrande să-i aduc, când să-l las în pace.
Să-l văd, să-l simt sub tălpi. Într-una dintre dăți, chiar mi-am luat dinadins încălțări cu talpă mai subțire, ca să mă las rănit de el.
Îi port Dealului insectele, brățări înaripate la încheieturi - în spatele genunchilor, la gleznă, pe abdomen, unde-i pielea fragedă. O relație de iubire la distanța unui braț. Iubirea cu un străin ce mă iubește nici eu nu știu cât.
O protuberanță a scoarței, acoperită cu mușchi, arbuști spinoși, copaci - vegetație. Un sol îndărătnic, ce nu reține apa. Clei, beton pe timp de secetă - cum e și acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu