„Priveau prin ferestrele mari ale salonului zăpada aceea care acoperea piața și bulevardele de jur împrejur, învăluind orașul într-o pânză de tăcere, de blândețe și de somn.”
Mă dau în vânt după frazarea lui Modiano, iar traducătorii acestuia au avut grijă ca atmosfera de dincolo de litere să treacă și-n românește. Poate că o scriitoare cu „înclinații lirice”, siropoase, ar fi tencuit cartea cu „constructe” din astea, dar Modiano le folosește când te aștepți mai puțin, insinuându-le pe neștiute, determinându-te aproape să tresari de plăcere.
Patrick Modiano este unul dintre prozatorii care scriu aceeași carte, or asta, la el - culmea! - nu mă stânjenește deloc în lectură. Fraza lui curge ca un vals lent de sec. XIX.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu