Carne încălzită la soare

 Brandy - parfum de trup femeiesc care n-a cunoscut încă parfumul. Miros de carne încălzită la soare.

Ne întrecem în trafic ca proștii - teatrul de luptă ce ne-a mai rămas. Părul desfăcut, uitătura mirat-încruntat-nătângă, graba de a ajunge undeva, oriunde. De a ajunge într-un loc de unde am putea porni mai departe, pe drumuri diferite.

Toate astea, doar în mintea unuia dintre noi, fiecare cu proiecțiile sau cu izolarea lui mută.

Silueta înnegrită de penumbra serii, părul vâlvoi, privirea scurtă, mioapă. Zadarnică imaginație, zadarnic sughiț al inimii.

Trup bine săpunit - n-a apucat să-și pună secrețiile-n mișcare: sudoare, sucurile excitației, lacrimi.

Te vânez în trafic, îți arăt muie, nici o reacție, n-ai nici o idee despre asta. Te orbesc cu farurile.

Brandy - parfum de bucă rotunjită, lipit-așezată pe un pervaz. Contemplează strada, n-o vede, ignorându-i vânzoleala, ce vede e numai un curent, un șuvoi uman, pietroaie, mișcare incontinentă, ezitare, totul difuz. Contemplarea asta îi îmbălsămează pielea cu aroma despre care cred - acum - că-i una de copil, de copilă neatinsă.

Nu înțeleg de ce atâția scriitori (adevărați) simt compulsia de a relata un fapt sau un gând pe zeci de pagini, interminabil! Ce vrei, de fapt? Să te exprimi, să expui ceva, să mărturisești sau să umpli, editorial-comercial, golul unei cărți?

Eu, muzica & visele

 Deși nu ne place să admitem, corupți de gândirea stupid-pozitivistă americană (sau de cea “creștină”), noi suntem fix așa cum ne reprezentăm în vise. 

În visele mele cu mine, mai adesea fac muzică decât scriu și public. Înclin să cred că scrisul meu este (venit) mai degrabă (dintr-)o necesitate decât un talent înnăscut. Pe când muzica mi-e înnăscută.

M-am obișnuit să scriu, m-am trezit având nevoie să scriu pentru „a mă rezolva”, a mă cârpi, pentru a mă oglindi pe mine pentru mine, apoi pe mine pentru alții (unii, unele). Pentru a atinge conștiința celorlalți.

Scrisul este o metodă, un mediu, un mijloc. Cu timpul, el mi-a devenit o plăcere, o trebuință, un ceva fără de care nu mai pot. A cunoscut o oarecare elaborare, a devenit de sine stătător, a căpătat și un scop în sine, pentru sine. O pilulă aproape cotidiană, pe care o înghit pentru a obține un anumit echilibru interior, o satisfacție de mai lungă durată (dar nu mai adâncă) decât cea procurată de ascultarea muzicii.

Când e bună, muzica acționează cu repeziciune asupra mea, ca o injecție cu adrenalină în inimă. Condiția singulară ca o piesă muzicală să-mi fie plăcută urechilor este ca ea să etaleze pentru mine, cât mai devreme, sunetele cele mai potrivite formei minții mele. Simțirea indusă de muzică nu poate fi decât deturnată sau chiar falsificată prin amestecul rațiunii.

Dacă trebuie s-o gândești, s-o “sprijini” cu texte hermeneutice sau încurajatoare, autosugestionante, înseamnă că muzica nu-i destul de bine alcătuită, nu merge fix la țintă de una singură, ci trebuie s-o ghidezi tu, cu o cuvenită doză de snobism (cui îi mai place, importanța sau celebritatea compozitorului, poziția ocupată în istoria muzicii etc).

Nur Jaber - Stone Techno Festival 2023 - ARTE Concert

Sabia plecată capul nu o taie

 Mic fiind, aveam o atracție magnetică față de lucrușoarele altora - copii sau adulți: un carnețel roșu-vișiniu (pe care cred că i l-am sustras unui elev de-ai mamei, iar părinții au aflat, dacă nu mă înșală memoria), un briceag, un cuțit de vânătoare al pădurarului, o pușcă de lemn, foarte în detaliu finisată, o sabie - tot din lemn (a mea era grosolană, decorată kitschos și - neascuțită - nu tăia deloc buruienile). Mi-l amintesc și pe meșterul care a făcut-o pentru mine.

M-am descurcat cu sabia aia cum am putut... M-a ajutat la greu, m-a trecut peste copilărie.

Râsul curcii

 În caz că ți-ai propus să pari bogat, trebuie să începi prin a râde mai rar din motive sincere și mult mai des din motive false, simulând că ești realmente înveselit de ceea ce doar tu auzi și vezi. Ai încercat să râzi și singur? Vei fi cu atât mai autentic!

În general, e recomandabil totuși să râzi mai rar. Râzând, pot pătrunde în tine duhuri răuvoitoare, ce-ți vor afecta fără îndoială norocul la bani! E timpul, deci, să-ți faci pierdut, încet-încet, simțul umorului.

Odată cu reducerea izbucnirilor în râs, vei exersa un mai bun control asupra mimicii feței și posturii trupului. Ajută enorm o postură cât mai țeapănă, ceva de genul "gât de lup" - nu lăsa capul să se întoarcă singur către un oarecare punct de interes; trebuie să urmezi circuitul capului cu întreg corpul, ca și cum ai avea spondiloză.

Excelența înțepenirii nobile este atinsă, însă, atunci când izbutești să dai celorlalți impresia că te afli mereu în, să zicem, a treia zi de constipație necurmată.

Dacă te caci mai rar, și-ți afișezi cu talent suferința asta distinsă pe chip, cu toții vor crede că ești mai bogat decât te pricepi să arăți.

Am făcut un vis

 Am visat Locul - în urma unui mare cutremur. Clădirile nu erau afectate. Înspăimântător și oarecum „original” era că solul crăpase și lăsa să se zărească în adâncuri - văi largi, prăpăstii în mișcare, până de curând subterane, acum scoase la lumină. Peste tot, zăpada.

Eu îmi călăream bicicleta, plimbare fără țintă, încercând să evit crevasele. Mă opresc în buza uneia, țintuit de cântecul ei de sirenă - un ecou al lumii de deasupra, convertit într-o melodie venită parcă din altă lume: tristă, frumoasă, sinistră.

Și sânii ei - deși în creștere - grei, cărnoși, nărăvași, în căutarea formei definitive. Păreau să fi adormit în timp ce-și căutau forma la care să se oprească din dezvoltare. Reprezentarea dorinței inconștiente de a mă molipsi din nou de tinerețe?

Calcul renal

 Am intrat în acea parte a vieții în care primează chibzuiala, planificarea din timp, calculul, rațiunea. Mai puțin, spontaneitatea. Cerința e să mi-o trăiesc ca și cum m-ar surprinde, cu o inocență de pe acum simulată, împrumutată stângaci de la tinerețe. Revoluția, câtă fu, s-a încheiat.

Ponderosa

 O uitătură furioasă, o privire caldă, fixă, tulbure, ochi-invitație, ochi-privire, ochi-scut, ochi ce nu se închid la iubire. Buze strânse, buze roșii, buze eliberate prin sărut. Fiecare an, peste cei 40, își are o greutate specifică.

Superficial, plutesc peste toate: lucruri & fapte. Mai superficial decât de obicei, adică. Sigur că e o apărare, o prevenție. Dar citesc, gândesc, mă indignez. Nu sparg gheața, mă strecor rareori pe sub ea, asigurându-mă că o păstrez cât de intactă se poate, în aceste condiții.

Cu sau fără mine

 Oaie albă, păr ce crește repede, Clujul evaziunii fiscale. Sprâncene încondeiate etrusc, ochi frumoși din naștere.

Miroase a carne de pui ciorbită, eu miros a cremă SPF, dracu știe cât, fain, nu zic, stiloul cel nou alunecă, seara înaintează imperturbabil, cu sau fără mine măsurându-i trecerea.

Petreceri, dans, dare-n spectacol. Îmi lipsesc. Dar nu într-atât.

Ciuda, ridicându-mi-se în gât, în coșul pieptului, mai întâi. Nimic nu mi-ar fi stat în cale. Nimic? Puțin blocaj psihic, puțină durere - suportabilă. Machiaj, ochi fugind și zăbovind peste trupuri și fețe.

Ambulanțe - râd în soare, argintii, ambulanțe!

 Ambulanța e ceva la care românii se-nchină. Își fac cruce când trece: Doamne, bine că nu vine la mine! Își fac cruce și din cauză că așaebine, să-ți faci cruce, pentru că crucea aia bine făcută te va proteja ca ambulanța să vină după tine!

Afară, sirene de pompieri (presupun) ori ambulanțe. Le arăt degetul muiei de la mine din pat. Gurile lor, căscate pornografic, de sirene ale morții și ale ipocriziei. Le detest!

Un bărbat strănută zgomotos, liber, eliberator. E de capul lui pe stradă, până o s-ajungă acasă, la muiere. E teleleu, nasul lui proaspăt suflat, curățat de expulzarea zgomotoasă a mucilor prin strănut. Un strănut zbierat, pe trotuar, după căderea serii - ce mai dezlănțuire!, ce senzație neasemuită! Numai urinarea la copac ar mai putea întrece asta.