Descriu o lume numai a trupurilor, tot ce am scris stă sub semnul cărnii și al inimii - mușchi al vieții. Puls. Zvâcnet. Nu există altă scenografie. Pereți de ochi, privind cu nerușinare, făcând o galerie mută, celebrând dorința surdă. O grămadă de dizabilități senzoriale, după cum se observă. Echivalarea lui a dori cu a trăi. Important e să le ratezi pe amândouă.
Pun Haendel la pickup. Încă sună excelent vechiturile astea de discuri! Cu niște mici pocnete ici-colo, nu deranjează, pocnetele alea pe care snobii le asociază obligatoriu cu a asculta muzică de pe vinil (ca snobii cărților, cu fetișul lor pentru mirosul de cerneală tipografică - măcar de ar citi și ăștia pe cât amușină...).
Iată care-i motivul în virtutea căruia unii își cumpără viniluri și turntable: fâșâitul „nostalgic” (stupid) al acului și pocnetele electrostatice (ignoră că o sculă bună și un disc curat sau nezgâriat nu produc paraziți).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu