Vizităm un apartament enorm. Patronul e un ins „pe măsură”, supraponderal, cu păr puțin, totuși vopsit - într-un mod neglijent, neuniform -, ceea ce atrage și mai mult atenția asupra sărăciei lui capilare. Camerele sunt încă sufocate cu lucrurile proprietarilor, care ne promit că, deîndată ce se va deschide acel „centru de depozitare a obiectelor inutile”, le vor evacua pe toate din casă. Visul progresând, proprietarul își modifică înfățișarea, se face țigan, rămânând mai departe gras. Apar acum și copiii lui - aleargă prin apartament; e casa lor (în care au crescut).
Camera de zi este impresionantă și vederea ei ne face să scoatem automat banii din buzunar: avansul. Ferestre înalte cât ale unei săli de bal, e acolo și un pian - înăuntrul acestui living cresc și câțiva copaci groși, spațiul dintre ei fiind tapetat cu iarbă. Cea mai mare și cea mai... afară (cameră de zi) din lume!
Apar, pe rând, alte și alte încăperi. Îmi revine mie plăcerea de a le descoperi. Patronul îngăduie. Numai copiii-s băgăcioși. Bucătăria e mică și fără geam către exterior. Are doar un fel de luminator făcut ca din funduri de borcane. E „compensată” de o cămară în care poți intra cu totul - vopsită integral în alb, accesibilă dacă urci câteva trepte înalte, cum vedem la casele țărănești din paiantă.
Mereu, noi încăperi și balcoane ce apar neașteptat. Balcoanele, balustrada lor joasă, îmi inspiră teamă.
Iată și „studioul” țigăncii, de fapt un atelier, cu o mașină de țesut electrică - țiganca o folosește șezând pe pat. Camera asta anume e îndeosebi ticsită cu obiectele pe care le-aș fi dorit cât mai curând scoase de acolo (ca să mi le aduc cât mai curând pe ale mele).
De fiecare dată când (simte că) sunt pe cale să renunț, casa se metamorfozează în întregime, scoțând la iveală noi odăi sau dilatându-și cu o creativitate inepuizabilă piesa ei de rezistență - livingul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu