Nu-mi pasă. N-am întrebat. N-am sunat. N-am luat inițiativa. Era acolo lângă mine inițiativa, dar n-am luat-o. Aș fi putut s-o iau, dar nu. Și asta, doar pentru că pisica doarme la ora asta, nu își cere mângâierea obișnuită.
Oscar mergea zilnic la birou, de cinci ani, deși fusese concediat. Mergea la birou, nu și ajungea acolo.
Acum că soțul te-a părăsit, trădându-te cu moartea, gazat în propria mașină, cu propriile gaze de eșapament, să ciocnim, să ne-mbătăm, să ne trezim abia după ce-ți trece doliul și îți revine cheful de viață.
Ne pișăm subțire și întrerupt, așezați pe toaletă. Cumpărăm și vindem lucruri.
Ce poți face într-un loc fără wifi? Poți să trăiești. Sau poți să tunzi anual pomii? Prunii de ale căror roade nu te bucuri, nu le folosești. Și ce prune grase au fost în 2018!
Pernele păstrează cutele de proaspăt cumpărate din magazin. Casa e măricică, dărăpănată numai atât cât trebuie. Toate ușile, deschise. Apa curge, te poți spăla, patul e întins. Picioarele-s desculțe, calcă fără griji, praf, trepte, dușumele, piatră - soarele calcă tălpile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu