Suflă vântul încet, sunet amplificat de uscăciunea frunzelor, viața parțial retrasă din ele, nu știi dacă vine ploaia ori vine toamna, mai sigur - toamna, afară-i totuși însorit, nimic nu pare schimbat, la o privire neatentă aruncată pe fereastră din autoînchisoarea asta căptușită cu cărți și exces de intelectualizare, protejată slab de jaluzele, pare să se fi întunecat, dar nu-i așa.
Mă trezesc cuprins de o nostalgiei a Oradei (n-am să scriu în veci Oradiei) și știu cu precizie ce aș face acolo mai întâi: m-aș duce să vizitez (s-o scotocesc) librăria Humanitas.
Îmi propusesem, pentru astăzi, să merg după struguri și, până la urmă, înarmat cu aparatul foto, m-am dus după cărți, trecând prin centrul sărăcit de oameni sau străbătut sporadic de oameni care aveau aerul că-s pe-acolo cu treabă, vârstnici, tineri grăbiți.
N-am surprins nimic memorabil, pentru camera mea foto, m-am confundat scurt timp cu orașul, am scuturat puțin din încărcătura umerilor. De pe bancă, soarele prea cald m-a alungat, din librăria bufnițelor m-au fugărit țipetele de copii ținuți prea mult între patru pereți, dar și atmosfera aceea dinăuntru, de biserică baptistă - neoprotestantă, în orice caz (unsuros-slinoasă, ipocrită, smerenie teatrală, încetineala unor gesturi care se căzneau să simuleze cultura).
Caut printre cărți cu aviditate, obișnuita speranță că voi găsi chilipiruri, și pare că le-am găsit, câteva, trei: Malamud, Sylvia Plath, Gonzalo Torrente Ballester.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu