Demoni

Ascultându-l pe el aseară cu mare atenţie, am avut senzația că rămăsesem fără epidermă, că eram un unic, mare OCHI, simțisem cum, încet, mă decorporalizam. Şi i-am mărturisit - fără ca acela ce se auzea să fi fost glasul meu - ce trebuia să facă. 

N-aș putea reda ce am simţit aseară, și pentru că sunt tot mai convins că e o taină, deci s-ar putea s-o stric, dar şi pentru că mi-e teamă. După ce deschiderea mi s-a "vindecat", fereastra s-a închis, mi-a fost teamă pentru mine. Vedeam cu maximă claritate ceva-ul acela ce parazita, rânjind înspăimântat, răvășitul psihic al prietenului meu încolțit - promisiunea unei răzbunări.

I-am şi spus lui C., în crucea nopţii, că s-a prea ..."faustizat". Nu ştiu de unde am scos această expresie monstruoasă, dar atât de bună să-mi poarte mesajul. Panta raţională, deşi aleasă contra sufletului lui, aleasă de alții pentru el, l-a sedus până la urmă, l-a transformat într-un Împărat (ai văzut prostioara The Cell, cu J. Lopez, splendid totuși ca încercare de redare a mecanismului viselor) al unei împărății întinse cât coaja unei nuci.

Ei bine, în noaptea aceea am avut îndrăzneala să arăt cu degetul către diavol. Apoi, am mers pe jos către casă, ca-n lehuzie, abia având percepția drumului. Am umblat cumva gol pe dinăuntru, ca şi când "ceva" fusese extirpat din mine, ca şi cum aş fi născut - nu neapărat un copil normal, nu neapărat un copil viu.

Carte de îmbucate

Posibil să cădem într-un plictisitor și unsuros acord, vorbind despre supă. Dar stai puțin, ai remarcat, oare, cum revii tu în propriu-ți nutshell imediat ce discuția "degenerează"?

 

O să fim de acord, e ursit, mai ales dacă și ție îți place tot atât de mult ca mie: supa, cu multe legume, supa de găină, de orice zburătoare sau umblătoare păsărească. Ciorbele ardelenești, doldora de tot ce mai găsești prin ogr(e)ada, nu atât de acre precum cele făcute cu borsch, dar acre.

 

Ce kestiune, să vrei să mi-l bagi pe Borges sub nas! Ce aveți cu mine, prieteni buni? Am impresia că v-ați pus în cap să mă maturizați mai curând decât mi-ar fi sunat mie ceasul electronic. Sau?

 

Mă și enervezi, mă și încânți, rămânând atât de labirintică. Știi, pe alocuri, scrii ca Borges? Numai că - pe tine - nu-mi vine să te arunc cât colo. Poate, doar, să ne arunc cât colo.

Locuri. Duschgel

Răspunsuri nepuse întrebărilor:

a. pe burtă - cu voia dv.

b. pe spate, în ochișorii de deasupra, mă scuzați, fundului

c. nu vrei să știi

 

Nu știu cum stă treaba cu legăturile largi de eșarfe. Și unde anume s-ar potrivi mai bine să fie legate eșarfele...

 

Merg acum să-mi obosesc pupilele cu blondele astea cu pulpe tari. În fapt, nu-s chiar asa blonde, nici tari - avem și aici un mischung rasial: croați, unguri, austrieci. Genele s-au mai întunecat.

 

Și, pe urmă, o să citesc din Borges. Doar pe jumătate zvântat de apa dușului.

Ești bine?

Să presupunem că avem două personaje. O ea și un el. El izbucnește într-un plâns subit (sau îl bușește plânsul, cum zic sudiștii). Ea întreabă:

- Ești bine?

Dacă aș fi eu scriitorul, ajuns la scena asta, l-aș pune pe el să-i tragă ei un cap în gură pentru felul cum a pus întrebarea!

Măi, Duffy, dacă mă vezi că plâng, cum dracu' să fiu “bine”? Eventual, poți să mă întrebi: ce ai? Ce se petrece cu tine? Ce s-a întâmplat? Sunt desfigurat de plâns, deci evident nu e “bine”!

“Ești bine” ăsta (cu varianta sa: “te simți bine?”) este în mod sigur înșurubat în creieraș odată cu excesul de filme americane (toți românii “cunoaștem” engleza, nu-i așa?). Dar îl auzim și în viața de zi cu zi, rostit de tot felul de prostuți - corporate ori ba - ghiftuiți cu Netflix.

Fly green

A fost acum un veac seara aceea scăldată în whisky ieftin vândut scump barul coclit înverzit iarnă frig un pahar după altul, keepemcomin, sau să fi luat oare dintru început unul dublu cu plata în avans ca s-o pot șterge la primul semn de îndurare? Detaliile se estompează, trec odată cu secolul, rămâne eternizat sentimentul împovărător al umilinței de a fi fost ținut în stradă la poartă motorul pornit al taxiului tăcerea extrem de grăitoare, docilă, a taximetristului, nici un alt taximetrist n-a mai tăcut așa în viața mea, în viața lui, cursa înapoi la o altă adresă nici o întrebare adițională din partea șoferului asurzitor de discret. Câte din astea o mai fi văzut, la câte o mai fi asistat!

Bețivi sentimentali, așteptând degeaba în mașina lui, pe timpul lui, pe banii lor, duhnind a alcool, orice fel de alcool chiar și cel mai scump iese înapoi din om sub forma unor vapori împuțiți, mult mai împuțiți decât la intrare.

Nu știu nici până azi cât timp am petrecut cu paharul de dublu în față, un timp nedefinit, minute repezi, nemăsurate, dar mă grăbeam, hotărârea fusese luată, deci n-am stat foarte mult - presupun. Înăuntru era chiar plăcut, ca într-un pântece învelit într-o epidermă prea subțire, lumină slabă, voci scăzute, lume puțină, atâta că mă simțeam privit insistent, dar nu-mi prea păsa, și de altfel nu sunt sigur dacă nu cumva privirile curioase erau doar în mintea mea, nu mă atingeau. Poate că, din contră, mi-aș fi dorit să fiu privit, ghicit și compătimit măcar din priviri.

A fost un pic ca-n filmele ușurele spre proaste, unul dintre gesturile prin care (m-)am abandonat, acceptând să decad în ochii proprii și care a pregătit ruptura de mai târziu a punților, a pregătit-o, nu s-a petrecut imediat, nu mai țin minte când anume a avut loc scena asta penibilă, înainte de, după ce? Să fi avut deja în mine germenele traseului, iar băutura să fi cristalizat asta, s-o fi adus în prim plan, s-o fi transformat în decizie disperată, imperioasa nevoie de a mă pune imediat în mișcare, chiar si într-un mod stupid, făcut la cacealma, absurd, riscant, scandalos?

Carosabilul umed, contorul torcând inaudibil, fără urmă de solidaritate. Nici un cuvânt, nici o întrebare. Totul mă acuza, inclusiv scenografia iernatică. Indigest moment, și regretabil! Dar necesar, ca să-mi deschisă calea către presupusa trezire de apoi.

Păstârnac

 Sunt un jidov rătăcitor. Contest statornicia, resping autoritatea. N-am nație, n-am drapel, n-am casa mea, refuz mai departe înrădăcinarea. Prea îndelungă perioada cât am fost dependent, ca să mai am vreun apetit pentru a mă lega de ceva.

Vecinătăți

 Vecinii de peste drum (îi poți numi vecini, când stai cu chirie?) construiesc ceva în curte, „bagă betoane” - cum se zice. Zgomotul metalic al lopeții înfipte cu ciudă în prundiș e un semnal pentru mine că „astăzi avem treabă, să nu-ți faci planuri”, e amintirea dăților în care era de lucru acasă și eu mă ascundeam, turmentat, în camera mea, încercând ostentativ să dorm, să fac ce voiam eu, nu ce voiau ei.

Lopata, scrâșnind sec în nisip, betoniera răcnind în gol, eu trebuind să car apă sau să alerg ca să opresc apa. Adult ca vârstă, n-o simțeam, mă simțeam redus la funcția de argat, un pic cam umilitor. Trebuia să fie rugați și chemați alții ca să lucreze, neplătiți, doar pentru că erau neamuri sau prieteni. Eu, privind la ei pe geam, până mă-nduram să ies.

Iar somnul meu devenea și mai chinuit, ascunzișul meu în semiîntunericul camerei - și mai rușinos, apăsător, penalizabil, paralizant.

Lopata aceea țipând rănită de pietre și strigătele tatălui fața lui asudată bronzată descompusă de efort și de nemulțumirea veșnică - la care și eu contribuisem din plin prin lipsa de „chemare” către muncile domestice - pe care o purta încifrată în suflet, dar și pe chip, răvășindu-i-le.

Vina cărților

 Am crezut cu tărie (și aș zice că - în continuare - cred) în aceea că lectura atâtor cărți va lăsa urme bune în mine, mă va face mai calm, mai omenos, mai tolerant, mai meditativ. Am îndoieli că lucrurile au decurs chiar așa. Încă mai sper, dar credința a pălit.

Nu acest gen de transformare este adusă de cărți. Cărțile mi-au apropiat, parcă, o lupă de ochi. Văd totul mărit, amplificat, crud, amănunțit. Sunt tot mai neîndurător cu ceea ce văd. Nu regăsesc în mine acel grad sănătos de resemnare. „Puțini oameni înțeleg că există un refuz ce n-are nimic comun cu renunțarea.” (A. Camus)

Sunt ostil, sunt mușcător, deși timid, lipsit de îndrăzneală în cele mai stranii împrejurări, dar agresiv - te miri când și cu cine. Sunt o plită încinsă, un arc întins, un replicar, un reactor...

Cărțile mi-au pus în mâini mai multe unelte, arme, modalități de a ieși din mine, de a deversa, cum îmi tot place să spun. Sunt un nazist gramatical, din cauza lor, sunt și un maniac al stilului, bine șlefuit sau din topor, dar - în mine - am rămas la fel de tulburat și dezorientat („o persoană foarte tulburată”), nestatornic, meteorologic - nu știu cum o să fiu de azi pe mâine, umoral până la maxima oboseală.

Cărțile m-au nepregătit pentru a fi în lume. O refuz, îi arăt gesturi obscene cu deget de muie, îi vandalizez icoanele făcătoare de minciuni.

Din toate țările

 Muncitorii care lucrează la învelirea blocului vecin se plimbă nonșalanți pe schele, se uită prin casele oamenilor, după care, excitați de intimitatea pe care o încalcă, ejaculează de sus în creștetul trecătorilor.