Ascultându-l pe el aseară cu mare atenţie, am avut senzația că rămăsesem fără epidermă, că eram un unic, mare OCHI, simțisem cum, încet, mă decorporalizam. Şi i-am mărturisit - fără ca acela ce se auzea să fi fost glasul meu - ce trebuia să facă.
N-aș putea reda ce am simţit aseară, și pentru că sunt tot mai convins că e o taină, deci s-ar putea s-o stric, dar şi pentru că mi-e teamă. După ce deschiderea mi s-a "vindecat", fereastra s-a închis, mi-a fost teamă pentru mine. Vedeam cu maximă claritate ceva-ul acela ce parazita, rânjind înspăimântat, răvășitul psihic al prietenului meu încolțit - promisiunea unei răzbunări.
I-am şi spus lui C., în crucea nopţii, că s-a prea ..."faustizat". Nu ştiu de unde am scos această expresie monstruoasă, dar atât de bună să-mi poarte mesajul. Panta raţională, deşi aleasă contra sufletului lui, aleasă de alții pentru el, l-a sedus până la urmă, l-a transformat într-un Împărat (ai văzut prostioara The Cell, cu J. Lopez, splendid totuși ca încercare de redare a mecanismului viselor) al unei împărății întinse cât coaja unei nuci.
Ei bine, în noaptea aceea am avut îndrăzneala să arăt cu degetul către diavol. Apoi, am mers pe jos către casă, ca-n lehuzie, abia având percepția drumului. Am umblat cumva gol pe dinăuntru, ca şi când "ceva" fusese extirpat din mine, ca şi cum aş fi născut - nu neapărat un copil normal, nu neapărat un copil viu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu