„Este oare cu putință ca atâta înflăcărare, atâta patimă și atâta violență să nu ducă nicăieri?” (Montherlant - Micuța infantă de Castilia)
Confirm: este cu putință, o mărturisesc zilele & nopțile mele de absolută frenezie care n-au condus la nimic durabil, totul s-a consumat acolo, pe loc, totul a depins exclusiv de desfășurarea propriu-zisă, da, a iradiat emoții mult după ce a încetat, dar n-a clădit nimic (exterior mie). M-a clădit pe mine, ceea ce nu-i puțin lucru, totuși.
Însă pe atunci, suferind, dorind, pradă patimilor, murind să mori în brațele cuiva, ai fi zis că pasiunea aceea, năzuința aceea orbitoare, ar fi fost capabilă să mute munții din loc, să ridice din neant temple ale desfătării, dorinței, iubirii - nici un semn nu anticipa ușorul dezgust și distanța de mai apoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu