Pentru o reală convertire (valabil și-n iubirea lumească), alături de iubire și iertare, am înțeles că greșeala-i un fel de obligație, o etapă - cel puțin.
Nu știu cum ar fi cu putință să ne convertim în profunzime de pe poziții neutre, călduțe, perfect “pamperizați”, aseptizați în raport cu lumea.
Greșeala cristalizează iubirea și înlesnește calea către adevărata convertire (apropiere). Greșeala fisurează stratul conduitei ireproșabile, deschizând accesul în adâncul nostru pentru evaluare și resurecție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu