„OK” este așa o formulă îndoielnică, iar eu trăiesc cu senzația că, tot mai mult, e folosită ca să exprime mai curând dezacordul. Afirmația-dezacord. Pe neștiute, OK a devenit noul „da”, „da-”ul pasiv-agresiv, un fel de „da', de unde”.
Un OK aruncat sec - ca răspuns rece și solitar la o afirmație sau întrebare, neurmat de alte cuvinte (cuvinte adevărate, nu prescurtări comode, onomatopeice, cum este acest OK) - înseamnă, de fapt, NU!
Mai rău de-atât, OK ar putea însemna orice... Oricât aș ține eu la echivoc în scop de glumă, oricât aș cultiva elipsa în scriere și ambiguitatea lexicului (cu care-mi place să mă joc), atunci când e vorba despre ceva serios, un OK prefăcut neutru sau fals aprobator nu mă satisface!
Mă face nervos, pentru că-mi confirmă, cum spuneam, un acord silit (dat contre coeur) ori un dezacord ascuns în lașitate, meschina nevoie de răzbunare printr-o maimuțăreală echivocă, fluturată ostil (M. Chivu, Iulia Gorzo si BAS ar fi scris la modul ostil).
OK este realmente ostilitate, dezamăgire, neputința de a rosti un NU clar, este refuzul de a dezbate contraargumentând, de a negocia, întâlnindu-ne la mijlocul distanței dintre noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu