În serialul de azi, un tată retras în pensia sa newyorkeză își clama (la „tribunalul” ordaslelor) dreptul de a fi și el, în sfârșit, o persoană - nu un rol, nu doar o rudă. Timp de peste 30 de ani, muncise ca să asigure un trai bun și stabil familiei, să-și țină fiica în școli. Apoi, iată-l la pensie.
Dornic să apuce să mai și trăiască, plonjează-n rave parties, fumează joint după joint, agață femei, șterge diferențele dintre viața de noapte și cea de zi, își face prieteni mult mai tineri. Un strop de disperare.
Un tată nu e doar un tată. E și o persoană cu nevoi proprii. Nu o rudă și atât. Nu un rol. O mamă - la fel. Nu trăim exclusiv spre satisfacția sau împlinirea altora. Cât anume rupem din noi pentru a-i ferici vremelnic pe alții rămâne să hotărâm singuri. Să nu trăiesc prin altul, nici altul prin mine. Șantajul cu fericirea, șantajul cu totul sau nimicul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu