Descoperirea gravitației

Am o vecină dolofană (și frumoasă) - la ora șase dimineața. La fiecare oră șase, dă alarma în felul ei aparte.

Vecina de la ora șase dimineața poartă numai pantofi cu toc sau platforme cu care asuprește fără milă treptele scării. Toaca de Paște.

Credința dolofanei e aceea, destul de răspândită, că dolofanele (dar frumoase) care poartă tot timpul tocuri sau platforme nu arată chiar atât de dolofane - în ochii privitorului.

În delirul ei intim, dolofana de la ora șase e convinsă că a se cocoța pe tocuri o alungește, o face mai subțirică, mai filiformă & mai fusiformă.

Astfel, ea dă drumul nestingherită pașilor, imaginându-și că ar călca pe un piure de nori: fleoșc, fleoșc. Însă gravitația învinge grația.

De la mine, se aude ca și cum cineva ar împinge-o cu de-a sila pe scări în jos, iar ea s-ar ține încleștată de balustradă. Cu ambele mâini.

Despărțirea de vis

Unii oameni preferă să-și încheie socoteala cu visele, odată pentru totdeauna. După ce-au visat câteva dintre cele răscolitoare, de le-au întors niște zile pe dos, mulți decid comod că visele sunt complet idioate și fără sens, încetând să le mai acorde atenție (sperând că, astfel, ele dispar?).

Etichetarea visării ca ținând de domeniul idioțeniei este în sine o tehnică de apărare (prin denigrare). Nu e foarte limpede de ce anume ne apărăm. De noi înșine, pesemne. De un prea înalt nivel al conștiinței?

Ca să nu închei însemnarea de față fără cuvenita catalogare, o să adaug că persoane care fac parte din două zone extreme, antagonice, refuză posibilul rol de mesager (psihosomatic sau divin) al visului: habotnicii religioși și agnosticii, ăștia din urmă oricum predispuși să considere că toate fenomenele din noi & dimprejur trebuie să aibă o strâmtă explicație logică (științifică). Iar religioșii se tem de-a dreptul de vise: cum toate imaginile și “faptele” acelea sunt născocite de mintea proprie, e mai dificil să te disociezi de ele și să le pui, facil, pe seama diavolului.

Summer

Șatra de la bloc

M-am „obișnuit” oareșicât cu numeroase zgomote ce vin la pachet cu traiul într-un oraș mare - cum ar fi: sirenele idioate & abuzive ale mașinilor smurd, capete seci ce-și ambalează în gol motocicletele, celelalte mașini trecând cu 70 km/h pe strada îngustă, cu sens unic, capacele de canal pocnind sec de zeci de ori pe minut. 

Dar ce nu pot în nici un chip suporta e să-mi aud vecinii prin pereți. Nefericiți, lipiți de telefoanele lor cu orele, țipând din străfunduri. Nevoit să le ascult fiecare propoziție, să le înțeleg clar cuvintele, să asist ca spectator la prostia lor etnică, ce pulsează către mine prin tencuială, ca o migrenă. 

Mi-i imaginez lingându-și smartfoanele, la căderea serii, căutând disperați în agendă noi numere de telefon pe care să le apeleze, incapabili să-și ocupe cu altceva timpul lor liber. Cuvintele lor goale, urlate, izvorâte șuvoi din spaima lor de tăcere, mă obosesc mai mult decât motoarele turate afară. 

Și cel mai tare mă indignează că toate astea trec prin pereți și-mi ajung la urechi. Nu-s deloc curios de viețile lor, de singurătatea lor, de dorurile lor, de inadecvarea lor. Nu vreau să fiu poluat de dramele lor aparta-mentale. 

În orice caz, cine dracu’ o fi inventat și blocul de locuințe? 

Pentru cineva crescut și maturizat la casă, tămbălăul ce se iscă la un moment dat într-un bloc e aproape inimaginabil! 

La casă, doar ai tăi te implică în scandal. Aici - vrei, nu vrei - te bagă și vecinii. Indivizi (și „individe”) care pe scară afișează fețe prelungi, aferate, de burghezi respectabili - subminați, în fapt, de o intactă mentalitate de șatră. 

Foarte primitori de felul lor, te invită să le intri cu de-a sila în „case” & ei dau buzna, de asemenea, la tine - prin pereți! 

_____________

 P.S. cu mare regret, dezactivez pour une fois posibilitatea de a comenta, fiindcă țin neapărat să mă scutesc de păreri mai stupide decât însăși această însemnare (am mai avut una de tipul ăsta și m-am ales cu un curajos atac anonim, din flancuri). N-aș avea  răbdare să dau piept cu umorile rănite ale empaticilor de ocazie, ale unor nepoftiți. Nimeni nu-mi poate schimba opinia execrabilă despre blocarii țării.