În noaptea timpului*

„Și tot în primele nopți ale călătoriei a învățat ceva ce i-ar fi fost cu neputință să-și imagineze vreodată: dragostea lui pentru Judith Biely, care în Madrid zăcuse în letargie din cauza fatalismului pierderii, a stranietății apăsătoare a noii lumi instaurate de război, renăștea intactă de îndată ce părăsise teritoriul Spaniei. Nu dintr-o dată: mai întâi în vise, apoi în conștiință, în melancolia dimineților, când se trezea brusc fără ea, când cu o secundă mai devreme o îmbrățișase în vis, o văzuse înaltă și goală în fața lui, apropiindu-se, atingându-i pielea mai întâi cu părul ei ondulat, apoi cu buzele. 

În visele luminoase și fragile ale nopților de călătorie, Ignacio Abel o vedea din nou în inocența adamică a primelor întâlniri, când li se părea că, în afara lor, lumea era lipsită de alte prezențe umane, la fel ca paradisul pe pământ. Pe măsură ce ajungea să piardă totul, pe măsură ce i se terminau banii, i se deteriorau hainele și chiar începea să-și piardă obiceiurile cele mai exigente ale igienei, pe măsură ce se obișnuia sau se resemna cu ideea că acea călătorie nu avea să se termine niciodată, Ignacio Abel recăpăta și mai limpede prezența fantasmatică a lui Judith Biely. Se trezea după câteva minute de somn agitat, într-o gară sau în cabina vaporului, cu trofeul valoros al vocii ei auzite de curând sau cu senzația exactă a atingerii sânilor ei îmbujorați.”
_______________
*Antonio Muñoz Molina - În noaptea timpului, ed. Nemira, 2016, trad. Mioara Adelina Angheluță