Alte fragmente, alte păreri (de rău)

O înfricoșau, într-o bună măsură, oamenii. Mulțimile o atrăgeau doar dacă era vorba de matematică. Mulțimi de numere. N-avea încredere în nimeni. Nici chiar în ea însăși. Dar avea încredere în muncă. Munca și beneficiile sale, siguranța zilei de mâine, îndeplinirea meticuloasă a sarcinilor de lucru îi dădeau sentimentul unei apropieri parentale. Al unei prezențe. Se arunca (se refugia) în muncă așa cum s-ar fi refugiat, copil, în brațele... În brațele întotdeauna ocupate cu altceva.

Savoir versus saveur = cunoașterea lumii prin intermediul gustului. Latină: sapere.

La început, a fost gustarea, gustul, apoi s-a instalat cunoașterea. Adam a denumit lucrurile din jurul lui, dar nu le-a și cunoscut în profunzime (presupun); până să muște mărul.

Paul Auster: „Nu se poate să urăști cu atâta sete un lucru, dacă o parte din tine nu este în același timp atrasă de el.” (Trilogia New York-ului)

Aș vrea să mă scriu cu totul. Fără sirene, fără pocnete, fără întreruperi. Fără rest. Să mă scriu, fără a mă gândi la „valoarea” cuvintelor, cu o sintaxă naturală, care să se purifice de una singură, pe măsură ce înaintez în mine. Cel mai probabil, nu voi face asta.

Fantasma izolării revine: de data asta, visez cu ochii deschiși la un peisaj hibernal finlandez. Căldura greu obținută, pe care trebuie s-o veghezi mereu, a unei case de lemn. Înconjurați de zăpadă, pârtie până la stiva de lemne de foc, grija proviziilor.

Oare cum se face că fantazez la o viață marcată de privațiuni, văzând în ea ceva „salvator”? Cum ajunge o persoană să-și dorească s-o ducă greu? A sta izolat de bunăvoie în mijlocului întinsului alb nu e deloc romantic. E periculos, „provocator” (odioasă formulă corporate), imprevizibil. Ridicol.