Visez monstrul familiei, ascuns departe de ochii lumii taman în podul casei, în mansardă, unde altundeva? O maimuță antropoidă, violentă, dar dornică și de afecțiune, tânjind după atenția noastră.
Părea a fi „monstrul tuturor”, ca și cum noi toți cei din familie l-am fi conceput & proiectat prin puterea minții. Era o proiecție comună, o halucinație în grup.
Trenuri circulând pe linii prăpădite, oprind definitiv în gări de provincie. Trenuri ce nu opresc, încetinesc. Trebuie să urci din mers, ca să prinzi legătura în gara următoare.
Povara, rușinea familiei, dejecția genetică, tara de care nu putem scăpa, secretul nostru penibil, brutal, ticălos, greu de ascuns, inexplicabil.
Nu știm care anume este acest secret, dar ne urmărește în tot ce facem, sabotându-ne cele mai bine intenționate acte, umbrindu-ne bucuriile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu