luni, 3 aprilie 2017

Cultura de pește

Frecarea ecranului alungă, frumos, emoțiile (înainte chiar de apariția lor). Pentru a fi așternut pe hârtie - nu mai rămâne nimic. Tot ce e simțire curge la vale, odată cu apa.

Mașina adună frunze, afară. Ploaia le spală, nu cu mult succes. Frunzele mașinii cad mai greu decât cele ale copacilor ce și le leapădă peste negrul ei un pic fanat.

Nimic nu-i idilic în neclintire, în stabilitate, în permanență. Sunt însă momente în care o curte interioară în care pătrund magnetizat - mică, tăcută, apărută de nicăieri, palierele sale înghesuite intim și totodată în ciuda intimității, obloanele verzi la geamuri... Îmi înmoaie genunchii. Oprește timpul, iar dorința o ia razna, își pierde obișnuita doză de rezonabil, în spiritul căruia am educat-o.

Ceață, spumă de lapte stricat. Sălbăticie pe străzi, foame. Cultură de pește afumat. În urma lui, miros de fum.

Ne certăm, ne insultăm, ne peninsulăm, greu cu lebensraum-ul la deal. Calea ca valea dicteului automat. Cam atât despre scrisul de mână cu un stilou abstinent. Pisica stă să sară pe litere, literele se zvântă pe loc de teama pisicii. Se uscau repede, în memoria soarelui nevăzut.

Sufocată pân-la brâu în tricoul gri picioarele goale în chiloți aplecată peste unghiile spoite cu negru pentru a-și ascunde genunchii. Trei cuburi de gheață pe fundul gros, rece, aburit al paharului. Muy linda!

Disprețul evoluționist la adresa nehotărârii. Omul nu mai e de zărit dincolo de înclinația de a judeca și de supărarea ce-i opacizează ochii. Dracii, colcăind în priviri, tandrețea nu-i acasă, pentru a-i îmblânzi. Iar eu scriu în pat, așa cum nu am promis.

Cultură de pește. Tulei de măsline. Scobitori fericite.

Trăiască vacanța altora - ăstfel, orașul mai respiră. Poți admira orașul așa cum e, nu ca pe un râu de automobile. Viitura automobilelor pe străzile denivelate de traficul greu și de lucrul prost făcut.

Fie ca lumina să biruie întunericul din buric.

2 comentarii:

Anonim spunea...

"o curte interioară în care pătrund magnetizat - mică, tăcută, apărută de nicăieri, palierele sale înghesuite intim și totodată în ciuda intimității, obloanele verzi la geamuri..." îmi pare descrierea unei ființe...
C.S.

cristians. spunea...

Scriind, nu mi-am dat seama. Dar la o recitire am observat și eu.