Încă o însemnare: dacă Zimmerman va refuza să ia, să ducă acasă și să pună pe un macrameu premiul Nobel, cum se prefigurează, aceiași fani care i se închină acum, justificându-i cu argumente de iobagi meritul literar, vor spune că așa trebuia - să-l refuze! Vor spune că exact ăsta e Dylan! Și că știau ei că bardul nu va accepta distincția, rebel pân' la capăt. Deși, în realitate, știau ei pe dracu'.
Dacă Dylan are inspirația să respingă premiul Nobel, îmi vine să promit că mă apuc să-l ascult temeinic (dar nu)! De bucurie că, refuzând, a dat peste capetele seci ale atâtor adulatori vechi și noi, ale atâtor yesmen-i care înțeleg din omul Dylan chiar mai puțin decât un ne-fan ca mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu