Tocmai am terminat G. Liiceanu - Întâlnire cu un necunoscut:
"Cred că Cioran a prins bine esența eului: Nu ești "eu" decât atâta vreme cât nu exiști pentru alții. Orice oglindire în alții te deformează, îți impune o poză. Să ne gândim numai ce schimbare se produce în noi, când știm că cineva ne privește. Concluzia: orice ieșire pe scena socială se soldează cu o pierdere a eului."
Întâlnirea... lui Liiceanu și Despre lucrurile cu adevărat importante a lui Al. Paleologu mi-au salvat luna de lectură. M-au salvat, de fapt, de Cărtărescu! Mă împotmolisem, iarăși, în cvasi-ilizibilul Solenoid. Mă învăluia îngrijorarea că n-o să termin nici o carte în iunie, înglodat în falsul tratat de medicină, anatomie, visologie, disecție, entomologie și mizerabilism al lui Cărtărescu. Un talent rătăcit întru lexicomanie! Fantasticul, ce ar fi putut constitui savoarea cărții, agonizează sufocat din cauza groazei cărtăresciene de vid, a neîncrederii în elipsă.
Prin comparație, cărțile lui Liiceanu și Paleologu fură pentru mine oaze de înțelepciune răcoroasă și izvor de gândire cu propriul cap. Cărtărescu nu lasă loc gândirii cu propriul cap. El are pretenția că (să) scrie totul! Un adevărat demiurg... Demi murg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu