Dor*

„Ea ieșea mereu în curte, în vârful degetelor, desculță, îi era sete ca după pește sărat. Noaptea era mare și largă, nu se mai termina, și peste case, albind acoperișurile de tinichea și făcând să lucească galben țiglele, trecea luna rotundă și grea de dragoste, ca o cățea în călduri.” 

_______________ 

*D.R. Popescu - Dor (din volumul Mări sub pustiuri, Opere I, Polirom, 2010)